Ce a declarat premierul Ludovic Orban despre proiectul privind închisoarea la domiciliu. „Este o aberaţie; deputaţii PNL vor vota «împotriv㻓

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban (foto), a catalogat, proiectul de lege privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea, iniţiat de senatorul liberal Alina Gorghiu drept o „aberaţie“ şi a anunţat că deputaţii liberali vor vota „împotrivă“.

„Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor să voteze împotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de la alegerea mea ca preşedinte al PNL şi, de asemenea, în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penală a statului român în viziunea Guvernului pe care îl conduc, este un proiect care pare să ofere soluţii unor oameni certaţi cu legea şi nicidecum să ofere o soluţie pentru problemele existente la ora actuală în România“, a declarat Ludovic Orban.
El a criticat faptul că, în contextul actual, Senatul a dezbătut un astfel de proiect. „Mi se pare cu atât mai grav ca în starea de urgenţă în care se găseşte România, în Senatul României să se dezbată astfel de proiecte pe ideea că poate lumea fiind concentrată pe bătălia contra epidemiei de coronavirus nu o să bage în seamă astfel de proiecte. Lumea este atentă şi sancţionează astfel de proiecte. În ceea ce mă priveşte cred că este picătura care a umplut paharul în materie de atitudine politică din partea senatorului nostru care a iniţiat proiectul de lege, iar PNL va fi categoric împotriva adoptării acestui proiect şi va căuta toate pârghiile constituţionale şi legale pentru neintrarea în vigoare a acestui proiect“, a afirmat Orban.
Întrebat dacă senatorul Alina Gorghiu ar putea fi sancţionat, preşedintele liberalilor a răspuns: „S-a autodescalificat, nici nu mai are nevoie de vreo sancţiune. Beneficiază din plin de sancţiunea cetăţenilor“.
„În ceea ce ne priveşte pe noi, cei din PNL, îi reprezentăm pe toţi românii care respectă legea, care acţionează în baza legii şi care au nevoie de un Guvern care să acţioneze în numele lor. Mă despart categoric de orice astfel de proiect care continuă preocuparea obsesivă a vechii majorităţi parlamentare pentru aceia care au încălcat legea, pentru aceia care au săvârşit infracţiuni. Principala grijă a noastră trebuie să fie pentru românii de bună credinţă, pentru românii care respectă legea“, a spus Ludovic Orban.
Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice – prevede un proiect de lege votat marţi de senatori într-o şedinţă de plen online.
Senatorul PNL Alina Gorghiu, iniţiator al propunerii, a declarat că este un proiect care reprezintă creionarea cadrului legal necesar pentru a putea fi implementată monitorizarea persoanelor condamnate cu dispozitive electronice.
Potrivit proiectului, instanţa poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult şapte ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. (Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu…

5 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…

5 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Petrila Pentru că a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru…

5 ore ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

5 ore ago

Un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat la Călan

Un microbuz în care se aflau opt per­soane s-a răsturnat, miercuri di­mi­neaţa, în afara părţii…

5 ore ago

Adolescentă atrasă într-o rețea de trafic de droguri

Adolescenta a fost atrasă în re­țeaua de trafic de droguri și de­ter­minată să vândă droguri…

5 ore ago