Categories: Actualitate

Căutători de fier vechi, fără autorizaţie de săpături

Livia Botici

Scandal mare, ieri, între reprezentanţii Apa Prod SA Deva şi administratorul unei firme din Călan, care efectua săpături neautorizate, în apropiere de Silvaşu de Jos, într-o zonă de protecţie a conductei de aducţiune a apei potabile dinspre Băniţa înspre Hunedoara. Cu toate că reprezentantul firmei din Călan a declarat că lucrările efectuate sunt perfect legale, cei de la Apa Prod SA Deva susţin că nu există nici o autorizaţie de săpături în acea zonă.
 

„E pericol de surpare a dealului”
Potrivit angajaţilor SC Apa Prod SA Deva, lucrările pe care le execută firma în apropierea localităţii Silvaşu de Jos sunt extrem de periculoase. „Aceste săpături destabilizează zona, existând pericolul alunecărilor de teren şi implicit, a ruperii conductei de aducţiune, fapt ce ar afecta alimentarea cu apă potabilă a municipiului Hunedoara. În această zonă, înainte de anul 1990, au fost realizate două investiţii pentru stabilizarea dealului, din cauză că această conductă, care duce apa potabilă de la Băniţa spre Hunedoara, s-a rupt din pricina alunecărilor de teren. Astăzi (n.r. -ieri), am fost la faţa locului şi am descoperit un excavator, ce aparţine firmei SC Expert Proiect SRL Călan, care săpa acolo. Nu au nici un fel de autorizaţii, deci, din punctul nostru de vedere, totul este ilegal. Am sesizat poliţia, pentru a lua măsurile care se impun”, a declarat Bogdan Leucuţa, purtătorul de cuvânt al Apa Prod Deva.

„Sapă, pentru a găsi fier”
În urma sesizării făcute de SC Apa Prod SA Deva, poliţiştii din Haţeg s-au prezentat la faţa locului şi au demarat cercetările. Numai că, totul a durat extrem de puţin, întrucât patronul firmei care efectua lucrarea le-a spus oamenilor legii că nu are la el avizele şi autorizaţiile cerute. „Nu am avut ce să-i facem. I-am pus în vedere să oprească lucrările până mâine (n.r.- astăzi), atunci când, s-a obligat să ne prezinte toate documentele. Dacă lucrarea de la Silvaşu de Jos este ilegală, atunci, patronul va suporta rigorile legii. Din câte ştiu, el are un contract de mână cu proprietarul terenului, un domn care a cumpărat CAP-ul din sat, pentru lucrări de drenare a pământului şi reabilitares solului. Problema este că, din informaţiile pe care le avem, aceştia sapă pentru a găsi fier vechi”, a declarat comisarul Florin Racoviceanu, adjunctul şefului Poliţiei Haţeg. „Eu am un contract cu proprietarul terenului. În urma discuţiei cu poliţia, am oprit lucrarea şi, mâine (n.r.- astăzi), le voi prezenta documentele pe care le am. Într-adevăr, în această zonă se găseşte fier în pământ, dar nu acesta este scopul lucrării, ci curăţarea terenului de zgură”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN Radu Herczeg, patronul firmei din Călan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

23 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

23 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

23 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

23 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

23 de ore ago