Categories: Actualitate

Câti bani se dau la nuntă în 2022. Prețurile au crescut enorm la restaurante

După ce restricțiile pentru ges­tio­narea pandemiei de COVID-19 au dus la amânarea multor nunți, în 2021 și, mai mult, în 2022, nu­mărul petrecerilor pentru mar­ca­rea căsătoriei au crescut semni­fi­ca­tiv. Invitațiile nu mai contenesc în acest sezon, iar nuntașii trebuie să știe „cât merge darul” anul aces­ta, mai ales în contextul scum­pirilor, și cât să dai tinerilor însurăței dacă sunt naș, socru, rudă, prieten sau simplu invitat.

A crescut numărul lor Dacă în primul an al pandemiei
s-au oficiat aproximativ 81.300 de că­sătorii în toată țara, în scădere față de cele aproape 129.000 din anul 2019, numărul lor a fost în creș­tere în 2021 – când s-au în­re­gis­trat peste 114.000, iar cuplurile recuperează în acest an.
De exemplu, conform celor mai re­cente date ale Institutului Na­țio­nal de Statistică, în luna mai 2022 numărul căsătoriilor a crescut atât față de luna mai 2021, cât şi față de luna aprilie 2022. În luna mai 2022, la oficiile de stare civilă s-au înre­gistrat 11.101 căsătorii, cu 4.321 mai multe decât în luna aprilie 2022. Dincolo de ceremoniile de la Starea Civilă și Biserică, cuplurile care au amânat nunta în stările de urgență și alertă sau cei care au de­cis mai recent „să își pună pi­ros­triile” și să rezerve un restaurant au de plătit, de exemplu, în București, între 60 și 120 de euro pentru un meniu, în funcție de locație și ce este inclus.

Cum se calculează darul
Cei care nu sunt obișnuiți cu nunțile și nu știu ce sumă se oferă în dar, pentru ca tinerii să aibă un început bun în viața de familie – trebuie să știe că ia în calcul unele cos­turi. Fără locație și meniul de nuntă, sumele investite încep de la 6.000 de euro, dacă vorbim de o nuntă restrânsă, dar pot să de­pă­șească și 10.000 de euro, dacă at­mosfera e întreținută de artiști re­numiți. Unele persoane obișnuiesc să pună în plic suma pe care mirii le-au oferit-o în trecut, dacă le erau datori. Totuși, dacă există o di­fe­rență semnificativă de ani, trebuie luat în calcul faptul că prețurile au crescut de atunci. În general, pen­tru a nu fi probleme, suma dăruită se poate calcula după o formulă foar­te simplă. Se înmulțește prețul meniului cu 2, astfel că dacă acesta a costat 300 de lei, darul ar trebui să fie minim 600 de lei. Re­co­man­dat este să ții cont și de atmosferă, muzică, decor când suplimentezi suma respectivă. Potrivit sursei citate, darul poate să crească în funcție de relația sau gradul de rudenie cu mirii, astfel că e indicat și se obișnuiește ca nașii, frații, pă­rinții și prietenii apropiați să lase în plic o sumă mult mai mare decât cea dăruită de un invitat obișnuit. Ast­fel, pe scurt, dacă meniul costă 250 de lei, un invitat simplu poate să lase 400-500 de lei (dublu dacă vine însoțit). Rudele apropiate tind să lase undeva la 600-700 de lei de persoană, în timp ce nașii le oferă finilor minim 3.000 de lei. Pă­rinții sunt mai darnici, fiecare în funcție de posibilitatea financiară.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

9 ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

2 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

2 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago