Două căţeluşe (metis) aflate într-un mini adăpost din comuna Sântămăria Orlea, situată lângă Haţeg, au fost furate de mai mulţi romi pentru a primi recompensă în schimbul lor.
Aceştia au aflat că patrupedele sunt programate pentru a fi trimise spre adopţie în străinătate şi au acţionat. Planul lor a dat roade şi după ce satul a fost împânzit cu afişe prin care se oferea recompensa, aceştia au dus animalele înapoi la adăpost.
„Căţeluşele au fost recuperate datorită faptului că am lipit afişe cu recompensa, nu mulţumită Poliţiei! Au fost furate de romi şi s-a plătit un sfert din oferta de 1.000 de lei”, a spus proprietarul căţeilor. Poliţiştii din comună nu s-au prea obosit să rezolve acest caz în care exista suspiciunea de furt, chiar dacă li s-au dat informaţii despre posibilii autori.
Totuşi, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, un dosar penal a fost întocmit în cauză şi se fac cercetări pentru infracţiunea de furt, iar dacă autorii vor fi identificaţi riscă să ajungă după gratii. „S-a efectuat cercetarea la faţa locului şi există un cerc de suspecţi. Se continuă cercetările pentru identificarea autorilor, iar prejudiciul a fost recuperat în cursul zilei de ieri. Ancheta îşi urmează cursul indiferent de recuperarea prejudiciului”, a precizat Bogdan Niţu.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…