Flash

Intrarea în insolvenţă a companiei Edy Spedition face un pas înapoi

Deşi a fost cerută în repetate rânduri, atât de diverşi creditori, cât şi de anumiţi reprezentanţi ai companiei, intrarea în…

14 ani ago

Monica Iacob Ridzi a demisionat din PDL

Deputatul Monica Iacob Ridzi (foto) a demisionat, ieri, din PDL şi din grupul parlamentar, anunţând că va activa ca parlamentar…

14 ani ago

Mircia Muntean a primit NUP în dosarul fãcut de Sturza

Fostul edil şef al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), a primit decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP), într-un dosar…

14 ani ago

Ţara Lalelelor, din nou, aproape de oraşul Paliei

Primăria municipiului Orăştie a stabilit relaţii de înfrăţire şi colaborare cu oraşul Sliedrecht din Olanda, începând din anul 2003. În…

14 ani ago

Dezsi trebuie sã se decidã: deputat sau înalt funcţionar public!

Până la sfârşitul acestei luni, UDMR Hunedoara îşi va desemna candidaţii pentru alegerile generale, după ce Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni va…

14 ani ago

Cernea sã-şi caute colegiu în alt judeţ!

Ultimele informaţii de pe scena politică hunedoreană arată că Remus Cernea, de la Mişcarea Verzilor, ar vrea să candideze pe…

14 ani ago

Aurul de la Certej mai aşteaptă să fie scos la suprafaţă

Cum se conturează o investiţie, se pare că mediul politic de la noi sare la gâtul investitorilor, cu gândul să-l…

14 ani ago

Răpitorii tânărului din Orăştie rămân în arest

Sergiu Dănciulescu şi Aurel Groza – doi dintre suspecţii acuzaţi de răpirea lui Sergiu Stoica, din Orăştie – rămân în…

14 ani ago

PRM Hunedoara a rãmas şi fãrã prim-vicepreşedinte

Dorel Şchiopu (foto) a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene a Partidului România Mare.

14 ani ago

Hunedorean cu „paşaport european” la înot

Sportivul Alexandru Bădeaţă (foto) (16 ani) de la CSS Hunedoara a fost selecţionat în lotul naţional al României care va…

14 ani ago