Hunedoreanul Alexandru Almăjanu (foto), din Aninoasa, despre ale cărui probleme noi am scris în ediţia din 11 ianuarie a.c. a…
Constantin Niciu (foto) (34 de ani), un interlop care făcea legea în Valea Jiului, este căutat de autorităţile britanice pentru…
Procurorii DIICOT au încheiat cercetările în dosarul „Operaţiunea Transilvania“, în care este vizată gruparea infracţională ce se ocupa cu importul…
Ieri, Consiliul Local al comunei Băcia s-a reunit, pentru a vota printre alte proiecte de hotărâri şi propunerea edilului şef…
În Raportul pe anul 2011 al Curţii de Conturi a României, făcut public săptămâna trecută, sunt evidenţiate mai multe nereguli…
Viceprimarul PSD al Devei, Ovidiu Moş (foto), a semnat, în urmă cu câteva zile, în cadru festiv, la sediul Ministerului…
Nemulţumirile legate de stagnarea dezvoltării municipiului Hunedoara nu sunt nici puţine, nici noi. Ani de zile au trecut, fără ca…
În după amiaza zilei de 30 ianuarie, la Poliţia municipiului Vulcan, s-a prezentat Adrian C., de 36 de ani, din…
Doi hunedoreni – tată şi fiu, din satul Stănija, comuna Buceş, au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau…
O avalanşă de bolovani produsă ieri, în jurul prânzului, în Defileul Jiului, a surprins un TIR, iar şoferul a fost…