Mircea Moloţ nu vrea să se dea dus de la conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara. Acesta a atacat la instanţa de…
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti, magistraţii au admis astăzi contestaţia procurorilor DNA faţă de hotărârea Tribunalului…
Potrivit unui comunicat al DNA, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o…
Ieri dimineaţă, un autotren încărcat cu plăci din lemn a luat foc în timp ce mergea pe autostrada dintre Orăştie…
Duminică seara, în jurul orei 21.30, doi bărbaţi din Deva au ajuns dintr-un bar, direct la spital. Totul a început…
Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a desfăşurat ultimul termen din procesul Monicăi Iacob Ridzi (foto), acuzată de…
Proprietarii de câini, care nu au reuşit să îi microcipeze, mai pot face acest lucru odată cu administrarea vaccinului antirabic.
Fondul Monetar Internaţional, dar şi experţii Comisiei Europene cer lichidarea companiei energetice hunedorene, un răspuns al Guvernului urmând a fi…
Procesul în care Monica Iacob Ridzi, (foto) deputat de Valea Jiului, este judecată pentru abuz în serviciu, se apropie cu…
Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, din data de 4 februarie a.c., comisarul-şef de poliţie Ion Frăţilescu, adjunct al…