Începând cu anul 2015, Comisia Europeană a aprobat noul regulament al Politicilor Agricole Comune (PAC), care va fi valabil până…
În ideea încurajării achiziţiei de mijloace de transport ecologice, Guvernul a stabilit ca proprietarul să scoată mai puţini bani din…
Ieri, câţiva cetăţeni din municipiul Deva au fost alertaţi de zgomotul unor drujbe. Chiar în spatele blocului unde locuiesc, patru…
Surse din zona politică hunedoreană dau de veste că vicepreşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint (foto), ar putea prelua…
Prima zi din săptămâna „Şcoala altfel“ a început prost pentru unii elevi deveni. Nu-i destul că au scos bani din…
O grupare infracţională transnaţională, specializată în evaziune fiscală cu produse laminate importate din Ungaria, a fost destructurată de poliţiştii şi…
Ieri, la primele ore ale dimineţii, procurorii DNA au venit din nou în „vizită” de lucru la Consiliul Judeţean (CJ)…
Primarul oraşului Haţeg, Alexandru Marcel Goia (foto), şi-a transferat bunurile, constând într-o casă şi un teren intravilan, pe numele copiilor.…
Vineri, parlamentarul UE, Maria Grapini (foto), a fost prezentă la Deva, unde a participat la inaugurarea cabinetului său local de…
Daria Vişănescu (foto), de la Clubul de şah Deva, va obţine cel puţin medalia de argint la Campionatele Naţionale de…