Categories: Sport

Câte echipe ne vor reprezenta în Liga Campionilor la handbal?

După cum am mai menţionat în cotidianul nostru, Federaţia Română de Handbal (FRH) a tot încercat să „resusciteze“ actualul sezon, atât la feminin, cât şi la masculin, programând meciuri, între 14 şi 28 iunie, dar planurile forului român condus de Alexandru Dedu au fost năruite însă, în mod oficial.

Concret, Federaţia Europeană de Handbal (EHF) le-a comunicat celor de la FRH că vor trebui să facă cunoscute numele echipelor participante în viitorul sezon al Ligii Campionilor până la 1 iunie. Ceea ce înseamnă că disputarea partidelor rămase din campionatul intern după această dată va fi inutilă, din moment ce clasamentele de după 1 iunie nu vor mai conta în desemnarea formaţiilor care ne vor reprezenta în următorul sezon al Ligii Campionilor.
Drept urmare, după o şedinţă între şefii FRH şi reprezentanţii cluburilor s-a votat, în unanimitate, ca actuala stagiune să fie încheiată, iar următoarea să înceapă tot cu câte 16 formaţii, atât la masculin, cât şi la feminin. De acum, FRH trebuie să stabilească modul în care va desemna echipele participante în Liga Campionilor şi sistemul de promovare, atât în campionatul masculin, cât şi în întrecerea feminină. Cel mai probabil, deciziile vor fi luate în cadrul şedinţei programate pentru data de 18 mai.
Cert e că acum, preşedintele Alexandru Dedu doreşte să facă demersurile necesare pentru ca România să primească un wild-card pentru Liga Campionilor, atât la băieţi, cât şi la fete. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, vom avea două formaţii în Ligă la fete, liderul SCM Râmnicu Vâlcea şi ocupanta locului 2, CSM Bucureşti. Iar la masculin, liderul Dinamo ne va reprezenta, încă o dată, în cea mai tare competiţie. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

o oră ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

o oră ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

2 ore ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

2 ore ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

2 ore ago