Categories: Sport

Automobilism. Sebastian Vettel pleacă de la Ferrari !

Scuderia Ferrari şi pilotul german Sebastian Vettel (foto) au anunţat oficial că nu au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului, iar pilotul va pleca la finalul acestui sezon.

„Relaţia mea cu Ferrari se va termina curând. Pentru a avea cele mai bune rezultate în acest sport este vital ca toate părţile să fie în armonie. Eu şi echipa am realizat că nu avem o dorinţă comună de a continua după acest sezon. Partea financiară nu contează deloc. Scuderia Ferrari ocupă un loc special în Formula 1 şi sper să obţină succesul pe care-l merită. Vreau să mulţumesc echipei şi fanilor din întreaga lume”, a fost mesajul lui Vettel, deşi aceasta spunea recent că vrea să continue la Ferrari. Se pare că pilotul nu a fost mulţumit de oferta financiară primită. Italienii i-au propus un salariu mai mic decât cel actual, iar contractul era mai scurt decât dorea el.
Sebastian Vettel a venit în 2015 la Ferrari pentru a călca pe urmele idolului său, Michael Schumacher. Neamţul a părăsit-o pe Red Bull, echipă cu care a câştigat patru titluri de campion mondial, dar nu a putut repeta succesul, pierzând clar lupta cu Mercedes.
Scuderia Ferrari, care îl mai are pilot pe Charles Leclerc, ar fi început deja căutările şi are câteva nume pe listă. Spaniolul Carlos Sainz, de la McLaren, italianul Antonio Giovinazzi, de la Alfa Romeo, şi australianul Daniel Ricciardo, pilotul Renault, sunt piloţii la care Ferrari se va gândi după plecarea lui Vettel.
Văzut drept unul dintre cei mai importanţi piloţi din Formula 1, Sebastian Vettel are viitorul incert în cazul în care nu ajunge la un acord cu Ferrari. Mercedes şi Red Bull, două dintre echipele importante, au spus deja că nu sunt interesate de el, astfel încât acesta are şanse mici să prindă o echipă care se luptă pentru titlu. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ARME ȘI ARTICOLE PIROTEHNICE DEȚINUTE ILEGAL, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE ASTĂZI, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat, la data de 18 iunie…

3 ore ago

Percheziție efectuată de polițiști, după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la amenințări transmise online

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au intervenit cu operativitate după ce, la data de…

4 ore ago

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

22 de ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

22 de ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

22 de ore ago