Acoperirea vaccinală pentru COVID-19 în judeţul Hunedoara a fost calculată la o valoare de 22,18 la sută, în condiţiile în care incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 0,12 la mia de locuitori, cu tendinţă de creştere, potrivit datelor oficiale publicate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
În judeţ au fost administrate 189.035 de vaccinuri, doza 1 şi rapel, cele mai multe seruri fiind cele produse de compania Pfizer, cu 146.376 doze, urmate de cele produse de Moderna, cu 16.871 doze, AstraZeneca, cu 13.878 doze, şi Johnson& Johnson, cu 11.910 doze.
De la începutul campaniei de vaccinare, în centrul Drive-Thru, deschis în parcarea supermarketului Auchan, au fost imunizate 19.157 de persoane, iar în cadrul campaniilor organizate la sediile unor societăţi comerciale au fost administrate 1.895 de doze, în timp ce medicii de familie au vaccinat 4.738 de persoane.
Potrivit DSP Hunedoara, incidenţa cazurilor de infecţie cu SARS-CoV2 în judeţ a fost calculată ieri la o valoare de 0,12 la mia de locuitori, tendinţa ultimelor zile fiind una de creştere. Două localităţi au ieşit din scenariul verde, în comuna Bulzeştii de Sus incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 fiind stabilită la 3,38 la mie, iar în comuna Bunila, la 2,94 la mia de locuitori. (A.Năstase)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…