Categories: Actualitate

Cât plătim pentru întreţinerea drumurilor judeţene

Anamaria Nedelcoff

Aproape 103,5 milioane de lei va da Consiliul Judeţean Hunedoara firmelor ce se ocupă de întreţinerea şi repararea pe timp de vară şi iarnă a drumurilor judeţene. Sumele au fost stabilite anul trecut, în luna septembrie, când mai multe societăţi comerciale au câştigat licitaţiile pentru o perioadă de patru ani.

Astfel, de drumurile din Valea Jiului se va ocupa SC Comexim R Lupeni, care va primi nu mai puţin de 7.707.299,22 lei. Lucrările de întreţinere şi reparaţii pe tronsonul Haţeg – Hunedoara le va executa SC Drupo SRL, care a încheiat un contract iniţial pentru suma de 33.877.821,71 lei. Tronsonul Deva – Brad – Păuliş a fost adjudecat de SC Trans Construct Import Export, căruia până în 2015, Consiliul Judeţean Hunedoara îi va vira suma de 45.681.444,53 de lei. De lotul în care este inclusă Orăştia se va ocupa, tot până în 2015, SC Viva Construct SRL, care va primi 15.222.871,28 de lei.
Toate aceste sume, adunate, ajung la 102.489.436,76 lei, adică aproape două milioane de euro. Însă, tarifele mai sus menţionate nu sunt finale, având în vedere că, în urma încheierii contractelor, se precizează că ”în funcţie de necesitate, se vor încheia contracte subsecvente acordului cadru”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce tolomaci sunteti, dupa matematica mea 102.489.436,76 lei inseamna exact 22.775.430,39 euro la un curs de 4,5 lei/ 1 euro!

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

11 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

12 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

19 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

2 zile ago