Categories: Educatie si cultura

Câştigi sau pierzi, luptă până la capăt!

de Valentina Mureşan

 

Dragii mei, astăzi vom vorbi despre prin­cipii! Unii spun că la baza unei societăţi sănătoase trebuie să existe principii de valoare. Personal, cred cu toată con­vin­gerea că aşa este. Dar cum facem noi, ro­mânii, să mai desluşim va­loarea din non-valoare, pentru că locul onoa­rei a fost luat de interes, locul cre­dinţei a fost luat de orgolii, locul sim­pli­tăţii e luat de opulenţă, pe locul educaţiei stă ”las că merge şi aşa” şi exemplele pot continua. Ce ne-a mai rămas din scara de valori a înaintaşilor noştri, care şi-au dăruit viaţa în schimbul libertăţii unei naţiuni? Cam nimic… Dar, dincolo de toate acestea, rămâne lupta unor oa­meni, puţini, e drept, rămâne crezul aces­tora şi speranţa că… totuşi, într-o zi va fi bine.
Dar vine întrebarea care a demontat zeci de principii sănătoase: de ce să lupţi, când ştii că oricum pierzi? Mulţi dintre noi uită, însă, că logica luptei este mult mai puternică decât logica rezultatelor, chiar dacă omul funcţionează în principal pe logica rezultatului. La fel şi când plecăm în concediu: călătoria poate fi mult mai in­te­resantă, decât destinaţia. În sport, laurii îi primesc doar primii trei, dar cât timp nu abandonezi competiţia, ai mereu şansa să te afli pe podium. Oricum ar fi, ideea este să mergi până la capăt! De multe ori, cei aflaţi pe primul loc şi-au luat laurii mo­men­tului şi au dispărut în uitare şi unul din competitorii neaflaţi pe podium a rămas în conştiinţa colectivă generaţii întregi. Doar cei care au părăsit lupta şi au trecut în tribune, rămânând simpli spectatori, aceia au pierdut, cu adevărat, chiar dacă, poate, s-au bucurat efemer de ”spectacol”. Poate că logica asta a rezultatelor îi împiedică pe tineri să-şi fixeze un ideal, pentru că până să atingi idealul eşti oprit de rezultate. Însă mai este un criteriu, cel al perfor­manţei lipit de stăruinţă, care ne întoarce din nou la luptă şi la neabandonul ei, care a generat împlinire sufletească oricui a trecut linia de finish.
Şi mai este un argument al rezistenţei, al perseverenţei şi al victoriei, indiferent de rezultat: darurile Lui Dumnezeu sunt în­tre spini! Cel ce ştie să le culeagă, le va şi dobândi! Însă, a iz­bândi, în zilele noas­tre, nu este neapă­rat o virtute scrisă în dreptul divin al câş­tigătorului, căci toate cele lumeşti au fost per­vertite şi influenţate de necurat. Câş­ti­gă­tor este cel care nu s-a pus în genunchi, cel care ştie să urmeze drumul până la ca­păt, conştient că roadele lui sunt pe cărarea ce duce la linia de finish.
Corinteni 12:27-31 ”Voi sunteţi trupul lui Cristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, în­tâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul mi­nu­ni­lor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, aju­torărilor, cârmuirilor şi vorbirii în fe­lurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tă­măduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi, dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale ne­spus mai bună.”
N-am câştigat multe lupte în această viaţă şi mi-am pus mereu întrebarea: de ce?… pentru că am luat în serios orice com­petiţie, fiecare detaliu. Apoi, timpul mi-a dovedit că, deşi am pus în fiecare lu­cru părţi serioase din sufletul meu, virtu­tea câştigului nu era pentru mine, nu mi se potrivea, sau îmi oferea mai multe de­ser­vicii decât durerea efemeră a înfrângerii. Şi dobândisem, oricum, experienţa ”că­lă­toriei”.
Să nu vă fie teamă să pierdeţi, nicio­dată, chiar dacă miza este imensă! În reali­tate, miza este dictată de mintea noastră, de beneficii şi de orgolii. Adevărata victorie se află desupra tuturor acestora şi stă scrisă pe braţele ADN-ului nostru, ca o pecete a ceea ce suntem acum, a ceea ce am fost cândva şi a tot ceea ce vom fi, cu voia bu­nului Dumnezeu!

Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • In calitate de medici catolici, ne pasă de demnitatea și sănătatea fiecărei persoane și nu permitem niciodată ca politica să se împiedice”, a spus dr. Parker.
    ASOCIATIA MEDICILOR CATOLICI HUNEDOARA

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

19 ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

19 ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

19 ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

19 ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

19 ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

19 ore ago