Ca de fiecare dată Toma Coconea a fost prezent la startul întrecerilor alături de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani, ambii susţinători ai acestui gen de întreceri.
Traseul dificil nu a pus probleme majore participanţilor, iar la final braşoveanul Leonard Mitrică a trecut linia de sosire după 42 min şi 35 secunde, fiind urmat de Ionatan Brînzaru şi Cristian Moşoiu, toţi înscrişi la categoria de vârstă 14-34 de ani. La categoria de vârstă 35-49 de ani a câştigat Florin Munteanu, iar la peste 50 de ani s-a impus Gheorghe Codrea. La categoria feminin, până la 35 de ani s-a impus cunoscuta atletă Crina Buzgan, din Petroşani, urmată de Steluţa Raţiu şi Cristina Zălan, iar la peste 35 de ani a câştigat Ştefania Buzincu.
În probele de schi s-au evidenţiat Cristian Merce (categoria sub 35 de ani) şi Cătălin Dascălu (peste 35 de ani), iar la feminin Mara Voicu.
De remarcat că recordul de cursă ce datează din 2016 rămâne în picioare, iar bonusul de 3000 de lei se reportează pentru ediţia viitoare.
Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…
Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o primărie continuă să facă afaceri pe banii…