Carmen Cosman
Sunt departe vremurile în care şefii instituţiilor deconcentrate din judeţ îşi umpleau conturile cu salarii “grase”. Criza financiară, care a adus reducerile salariale din sectorul bugetar, şi-a pus profund amprenta pe veniturile încasate de şefii acestor instituţii.
Finanţistul şef, cel mai tare în salariu
Anul 2011 a adus o creştere de 15 procente a veniturilor bugetarilor, ceea ce înseamnă bani în plus şi în conturile şefilor de la deconcentrate. Chiar şi aşa, însă, salariile sunt relativ mici, încât pare că nu mai e nici o afacere să conduci o instituţie de stat. De exemplu, şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş, câştigă 4.860 de lei net lunar. Şefa de la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, Dumitra Ştefan, are un salariu net de 2.300 de lei lunar, în timp ce câştigul brut al directorului de la Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, este de 3.100 de lei, dar din această sumă, se scad impozitul şi celelalte contribuţii la buget. În schimb, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara, Ioan Ştefan, merge acasă cu un salariu net lunar de 2.100 de lei.
Salariile nu mai sunt atât de mari ca altă dată. De exemplu, în 2010, se vorbea despre directorul Direcţiei Finanţelor Publice Hunedoara ca fiind, probabil, cel mai bogat bugetar din judeţ, cel puţin în ceea ce priveşte declaraţia de avere. Acesta a avut pe 2009 un venit de 113.443 lei, ca şef al DGFP Hunedoara.
În aceste condiţii, ne întrebăm, ca tot omul. De ce vor să fie oamenii aceştia şefi la direcţiile deconcentrate? Răspunsul îl poate da fiecare. Pentru că nu leafa de bugetar e importantă, ci influenţa şi câştigurile colaterale. Poate cineva să ne contrazică?
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…
View Comments
Simplu,nu curge pic(ura)...