Categories: Actualitate

Casă nouă pentru ambulanţa cu care s-au salvat 1.000 de vieţi

Natalia Bumbac

Echipajul medical de pe ambulanţa de terapie intensivă (de tip C1) de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara are un nou sediu. Ieri, cu binecuvântarea unui preot, salvatorii de vieţi s-au mutat în casă nouă. Sediul a fost amenajat la mansarda unei clădiri a ISU, cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.
Timp de doi ani nu s-a folosit
La eveniment au fost prezenţi şefi ai CJ Hunedoara şi prefectul judeţului, cât şi şefii inspectoratelor de poliţie şi jandarmi, precum şi medicul coordonator al UPU Deva. Inaugurarea de ieri este rezultatul mai multor ani de încercări de a găsi o soluţie pentru ambulanţa de tip C1, achiziţionată din fonduri europene cu contribuţia administraţiei judeţene. Autospeciala a fost dată la ISU Hunedoara, dar nu putea fi folosită, deoarece inspectoratul nu avea medici în schema de personal. Timp de doi ani a fost ţinută în garaj, abia în 2015 fiind găsită o soluţie şi pusă în funcţiune. „Ambulanţa este prevăzută să funcţioneze cu un medic, un asistent medical şi un paramedic. Din 1 septembrie 2015, a funcţionat la sediul Dispeceratului Integrat pentru Situaţii de Urgenţă, într-un spaţiu impropriu, nefiind garată. De atunci a intervenit în 1.019 cazuri, fiind salvate aproape 1.000 de vieţi omeneşti. Cu această autospecială se fac şi transporturi intraspitaliceşti de pacienţi cu probleme grave de sănătate, deoarece este dotată precum o secţie de terapie intensivă dintr-un spital”, a declarat locotenent colonelul Viorel Demean, şeful ISU Hunedoara. Ambulanţa de terapie intensivă va fi deservită de şase medici de la UPU Deva, precum şi de asistenţi medicali şi paramedici. Aceştia vor avea în sediul amenajat în clădirea ISU Hunedoara cabinete adecvate, precum şi spaţii pentru depozitarea materialelor sanitare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

15 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

15 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

17 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

17 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

17 ore ago