Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în calitate de partener al Centrului pentru Pace și Prevenirea Violenței și al Clubului „Dialogul Artelor” din Brad, organizează sâmbătă, 10 iunie 2023, ora 11:00, în curtea Muzeului de Istorie Locală și Etnografie din Brad, manifestarea cu titlul „Carusel Artistic”, care va reuni, sub forma unor ateliere și expoziții, artiști plastici, scriitori, meșteri populari și colecționari de artă populară românească, după cum urmează:
„Caruselul Artistic este un eveniment dedicat deopotrivă copiilor și adulților, care ne va purta prin mai multe arte și meșteșuguri în același spațiu și în același timp. Atelierele din program se derulează simultan, iar participanții se pot muta de la unul la altul, în așa fel încât să se bucure de fiecare experiență în parte și de toate la un loc. Vom îmbina, așadar, jocul cuvintelor cu prepararea manuală a hârtiei, pictura și ilustrația cu modelajul, împletirea din fire cu sculptura în lemn, totul asezonat cu povești frumoase purtate de traiste vechi, expuse în cadrul evenimentului.
De ce acest concept (și nu unul clasic) pentru desfășurarea atelierelor de creație? Simplu: pentru că artele în dialog aduc oamenii mai aproape, creează incluziune și ne arată câtă unicitate putem descoperi îmbrățișând diversitatea. Ideea se regăsește și în programul Arte și Pace al unuia dintre co-organizatori, Center for Peace and Violence Prevention (CPVP – Centrul pentru Pace și Prevenirea Violenței), o organizație umanitară internațională dedicată culturii păcii și respectului pentru demnitatea umană, care derulează activități în România, Mali, Liberia și Nigeria. Prin acest Carusel Artistic sperăm să aducem laolaltă generații diferite și concepte artistice diferite, într-o experiență unică de creație, care să ne hrănească sufletele cu bucurie și frumusețe”, spune inițiatoarea proiectului Camelia Jula, scriitor, membru al clubului Dialogul Artelor Brad și voluntar CPVP.
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.