Deputatul hunedorenilor, Carmen Eleonora Hărău (foto), a pledat în plenul Parlamentului în apărarea cetăţenilor consumatori de energie şi pentru facturi clare, uşor de verificat de către plătitori.
Ieri, în Camera Deputaţilor, parlamentarul a intervenit în susţinerea comunicării către Parlamentul European, Consiliul Europei, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor a opiniei româneşti în legătură cu acordarea de noi avantaje pentru consumatorii de energie. Deputatul hunedorenilor a susţinut implementarea unei strategii cadru pentru o Uniune Energetică, menită să pună cetăţenii în prim-plan, astfel încât, informarea lor în legătură cu facturile de plată să fie completă. În acest fel se vor înlătura facturile excesiv de mari şi incorect calculate. De asemenea, consumatorii vulnerabili vor fi protejaţi. Totodată, strategia prevede libertate de acţiune pentru consumatori şi schimbarea fără restricţie a furnizorului, înlesnirea accesului la tehnologia nouă (reţele şi contoare inteligente), precum şi garanţia protejării secretului în gestionarea datelor consumatorilor.
Carmen Eleonora Hărău este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai activi parlamentari, datorită demersurilor pe care le-a întreprins în Legislativ pe perioada celor trei ani de mandat. Deputatul a intervenit cu promptitudine de fiecare dată când au fost puse în discuţie problemele cu care se confruntă hunedorenii, unele dintre acestea având impact asupra întregii populaţii. Dincolo de toate aceste lucruri, a încercat să coalizeze politicienii din judeţ în jurul situaţiei dezastruoase în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH), oferind în acelaşi timp soluţii, astfel încât producătorul de energie să-şi poată continua activitatea. De această dată, parlamentarul, care susţine că va fi extrem de vocal în cazul în care problema prezentată în Parlament va fi neglijată, doreşte să fie creat un sistem prin care relaţia dintre furnizorul de energie şi consumator să fie una corectă şi transparentă. Asta, pentru că, în unele situaţii, populaţia a ajuns să-şi plătească facturile, fără să înţeleagă exact pentru ce sunt acele costuri.
Vorbesc gurile rele că o duduie, șefă printr-o primărie de la noi, organizează concursuri peste…
Florin Maxim, antrenorul echipei de fotbal Corvinul Pentru că tehnicile sale de antrenat funcționează foarte…
C.F., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de consum…
Deși Guvernul promite o „cură de slăbire” a aparatului bugetar, cu comasări de instituții și…
Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit, ieri, pentru lichidarea unui incendiu…
Poliţiştii din judeţul Hunedoara au aplicat amenzi în valoare 87.000 de lei în cadrul unor…
View Comments
Hai sa fim seriosi. Cu ce este mai activa madam Harau decat Bogdan Timpau ? Cu ce este mai activa decat Natalia Intotero ?
Cu ce este mai activa ? Cu sponsorizarile catre ziare si ziaristi.
Cand vor scoate energia hoteasca ( eoliene si fotovoltaice ) din factura ! Da !