Categories: Actualitate

Capul grupării de spărgători, formată din minori, a fost condamnat

Maximilian Gânju
.
Magistraţii Judecătoriei Petroşani l-au condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea pentru furt ori tentativă de furt pe Adrian Grosu, un tânăr de 22 de ani, recidivist în hoţii, din Lupeni.

Acesta s-a folosit şi de doi minori la furturi. Ca urmare, Adrian Grosu a primit mai multe pedepse de până într-un an de închisoare, iar după contopire i-a fost adăugat un spor de aproape jumătate de an, urmând să execute un an şi cinci de luni de puşcărie.
Anchetatorii au stabilit în urma cercetărilor că gaşca de hoţi a furat diferite bunuri din locuinţe. ”Doi dintre cei vizaţi de anchetă, folosindu-se de o şurubelniţă, au pătruns într-un autoturism parcat pe Strada Gheorghe Şincai, din municipiul Lupeni, au încercat să îl pornească, spărgând bordul şi încercând să lege firele contactului «pe direct», însă, întrucât nu au reuşit acest lucru, au împins maşina, cu intenţia de a porni motorul. Tinerii au abandonat autoturismul pe Strada Bucura, de unde a fost recuperat de poliţişti”, se preciza într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Pe de altă parte, Adrian Grosu a mai fost condamnat pentru infracţiuni asemănătoare şi abia scăpase de un alt dosar în care a fost cercetat tot pentru furt.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

12 ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

12 ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

12 ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

12 ore ago

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…

12 ore ago