Categories: Actualitate

Căpăţâni de berbec, împrăştiate în nordul Petroşaniului

Maximilian Gânju

Familiile din zona de nord a municipiului Petroşani au rămas şocate, după ce, ieri dimineaţă, când au mers cu copiii la grădiniţă, au văzut în zona lor, împrăştiate, mai multe capete ale unor berbecuţi. În plus, maidanezii se răfuiau pe pradă, spre teama oamenilor.
Scenele oripilante s-au petrecut în zona celei mai moderne grădiniţe din municipiul Petroşani. Copiii au fost înspăimântaţi, mai ales că maidanezii înfometaţi se băteau pe resturile de animale. „Dimineaţă, când am ieşit din scara blocului cu băieţelul, în faţă era un cap mare cu coarne şi pe jos, plin de sânge. M-am speriat eu, mai ales că era ceaţă şi încă nu puteam să disting bine ce e acolo. De copil, nu mai zic. Apoi, erau şi trei câini, de aici, din cartier, care după ce au dat de sânge, se băteau pe capetele şi copitele acelea”, a spus un locuitor din zonă.
Capetele berbecilor, împrăştiate prin cartierul unde se află şi instituţia de învăţământ, provin de la animalele sacrificate de către unul dintre cei care au proprietăţi în zonă. Acesta nu avea voie să le arunce pur şi simplu în containerul de gunoi, iar medicii veterinari spun că dacă ar putea fi descoperit, riscă sancţiuni usturătoare. De cealaltă parte, municipalitatea Petroşani spune că nu are mijloace legale pentru a afla cine este vinovat. Totuşi, imediat de cum au aflat de problemă, edilii au trimis oameni de la salubritate, pentru a ridica resturile de animale împrăştiate de maidanezi în tot nordul localităţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

13 ore ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

o zi ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

2 zile ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

3 zile ago