Categories: Sport

Cantonamente pentru Mondiale şi pentru viitor

Ciprian Marinuţ

Trei gimnaste senioare şi una junioară, legitimate la „Cetate” Deva, vor pleca, de azi, 7 iulie, într-un stagiu de pregătire în Suedia cu Lotul Olimpic al României. Tot în aceeaşi zi, la Deva, va începe seria de trei cantonamente din cadrul etapei finale de selecţie a campaniei „ţară, ţară vrem campioane!”, prin care se caută viitoarele stele ale gimnasticii.

Deva-i la putere în lot
Patru dintre cele opt gimnaste care vor face deplasarea în cantonamentul din Suedia sunt de la CNS „Cetate” Deva. Senioarele Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă şi Ana-Maria Ocolişan, alături de junioara Laura Jurcă, reprezintă jumătate din delegaţia de sportive a României pentru stagiul de pregătire din Suedia. Din echipa tricoloră vor mai face parte Larisa Iordache, Diana Bulimar, Paula Tudorache (toate de la Dinamo Bucureşti) şi Silvia Zarzu (CSM Oneşti). Fetele vor avea un program încărcat şi vor fi însoţite de antrenorii Lucian Sandu, Lăcrămioara şi Cristi Moldovan. Obiectivul stagiului este cizelarea pregătirii şi a exerciţiilor planificate pentru participarea la cea mai importantă competiţie a anului 2014, respectiv Campionatele Mondiale din China, până la startul cărora au mai rămas trei luni. Campioană europeană în luna mai la Sofia, noua şi tânăra echipă a României trebuie să confirme că are valoare şi la Mondiale, unde se va concura la echipe, individual compus şi în finalele pe aparate. Competiţia din China este importantă şi pentru că reprezintă prima etapă de calificare la jocurile Olimpice de la „Rio 2016”.

Trei cantonamente de selecţie
Tot de azi începe la Deva şi seria de trei cantonamente din cadrul etapei finale de selecţie a campaniei „Ţară, ţară vrem campioane!”, prin care se caută viitoarele stele ale gimnasticii. Astfel, azi, dar şi în 14 şi 21 iulie, trei serii de câte 30-40 de fetiţe vor intra în cantonament pentru a-şi etala calităţile. După ce s-au remarcat în etapele de selecţie primară şi secundară, acum fetiţele vor fi supuse la noi testări şi evaluări pentru a se vedea dacă au resurse şi potenţial de a porni pe drumul performanţei. Cele trei cantonamente de selecţie se vor desfăşura în sălile de la clubul CNS „Cetate” Deva, iar selecţia va fi efectuată de antrenorii de la CNS „Cetate” Deva, Gina Gogean şi Cristinel Micu, precum şi de cei de la Lotul de Junioare al României, Liliana Cosma, Florin Cotuţiu şi Ramona Micu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

7 ore ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

15 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago