A înscris un gol superb
În prima semifinală, campioana judeţului Hunedoara, Aurul Brad, şi-a respectat blazonul şi a învins cu 3-1, după o partidă reuşită, cu goluri şi cu spectatori în tribune.
Dechiderea scorului a aparţinut celor de la Aurul Brad şi s-a petrecut în minutul 4, Dărăban fiind cel care a înscris simplu, cu un şut pe lângă portar. În minutul 13, Leucian majorează scorul cu o execuţie superbă, şut imparabil din marginea careului mare la colţul lung.
Gloria Geoagiu nu a cedat la acest scor şi a redus din diferenţă în minutul 33 printr-un gol superb înscris de Vîrtan care l-a învins pe portarul Ilea cu un şut înţelător, pe jos, de la 25 de metri uşor lateral dreapta.
În minutul 37, Stroia de la Gloria Geoagiu l-a oprit pe Dărăban din postura de ultim apărător şi arbitrul Raul Bădărău îi arată direct cartonaşul roşu. Partea secundă a însemnat mult angajament, dar mai puţine faze clare de gol. Gloria a încercat să ignore omul în minus (în bună măsură a şi reuşit), iar Aurul să conserve rezultatul şi să profite de spaţiile din ce în ce mai mari lăsate în defensiva adversă pe măsura trecerii timpului.
Cel care a stabilit rezultateul final a fost Ionuţ Filipaş, care abia intrat pe teren, scapă singur pe stânga şi lobează elegant peste portar pentru 3 – 1. Scor final Aurul Brad – Gloria Geoagiu 3 – 1 (2 – 1).
Aurul Brad: (antrenor Mihai Leaha): Ilea – Iga (min. 77 Lup), Şoit, Deak, Talpaş – Leucian (min. 81 Cristea), Lazăr (min. 81 Vurdea), Leaha, Miclean (min. 81 Ursu) – Dărăban (min. 70 I. Filipaş), Paşca;rezerve: Zmău – Radu Filipaş, Raul Filipaş, Codrin.
Gloria Geoagiu: (antrenor Constantin Vişan): Corobea – Dosan, Stroia (eliminat min. 37), Tuliga – Vîrtan, Vîrlan, Costea (min. 46 Paul), Miron (min. 68 Vişan) – Chelariu (min. 79 Samuilă), Rîşniţă, Cîrdei;rezerve: Bordea – Buna, Sofrone.
În cea de a doua semifinală, CSM Vulcan a trecut de Dacia Orastie cu 5-0, formaţia din Valea Jiului fiind la un pas de cucerirea unui trofeu pe care cei din conducerea clubului îl aşteaptă de mai mulţi aani.
Finala Cupei României, faza judeţeană, se va desfăşura duminică, 30 mai, începând cu ora 11.30, pe terenul de la Simeria.
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…