Categories: ActualitateFlash

Când scăpăm de certificatul verde și de starea de alertă

Adriana Năstase

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat că, în urma modificărilor aduse de CNSU, se va per­mite accesul tuturor persoanelor în super­mar­ket-urile din mall-uri şi centre comerciale, cu condiţia să existe culoare speciale, să se asigure o suprafaţă de patru metri pătraţi de persoană, iar numărul cărucioarelor de cumpărături să fie limitat la numărul maxim de persoane permis. De asemenea, Arafat a mai spus că în curând se va renunţa la starea de alertă.

Raportat la suprafață și număr maxim de persoane
Arafat a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că prin hotărârea CNSU nu s-au luat măsuri de relaxare, ci este vorba despe unele „ajustări”.
„Un alt aspect de ajustare este permiterea acce­sului tuturor persoanelor în interiorul operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare de bază situaţi în centrele şi parcurile comerciale, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în şi din acestea, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum patru metri pătraţi raportat la suprafaţa, la numărul maxim de per­soane care pot avea acces”, a afirmat el.
Arafat a explicat că o altă condiţie este limitarea nu­mărului de cărucioare de cumpărături: „Dacă sunt 50 de persoane limită, sunt 50 de căru­cioare”.
„În malluri, în centrele comerciale unde existau în interior magazine alimentare, ele erau restricţio­nate numai la persoanele vaccinate. După mai multe discuţii care au avut loc, s-a ajuns la soluţia că dacă există un culoar dedicat, controlat, de intrare, deplasare şi ieşire, se poate merge în con­diţiile în care se merge la celelalte magazine ali­mentare, dar trebuie stabilit patru metri pătraţi pe persoană, luând în considerare numai spaţiul de vânzare, ce înseamnă că ies din calcul rafturile, zonele de expunere şi rămân numai zonele în care circulă oamenii. Dacă există 50 de persoane limita, atunci sunt 50 de cărucioare”, a detaliat el.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Scăpăm de restricții când ne spun nemții . Rafila citește cuvânt cu cuvânt restricțiile in Germania si le aplica si in România .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

15 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

15 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

15 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

15 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

15 ore ago