Categories: Actualitate

Când au trecut anii? Ursul Baloo, mascota Stațiunii Straja, a împlinit 25 de ani

Ursul Baloo, mascota staţiunii Straja din Valea Jiului, a fost sărbătorit sâmbătă, la împlinirea vârstei de 25 de ani, în cadrul unui eveniment care a inclus o competiţie sportivă dedicată copiilor, urmată de un moment în care ursul a primit un tort special din fructe şi miere, iar turiştii prezenţi i-au cântat „La mulţi ani”.

Semn bun
În această iarnă, ursul Baloo a hibernat, ceea ce, potrivit îngrijitorilor săi, este un semn bun, care arată că animalul este sănătos.
Povestea ursului Baloo începe în anul 2000, când micul pui a fost găsit zona Polatişte de un pădurar. Aflat într-o stare precară, ursuleţul a fost dus la spitalul din Petroşani, unde i s-au pus nişte perfuzii, după care şi-a revenit.
Timp de trei luni, Baloo a fost îngrijit de o secretară de la Ocolul Silvic Petroşani, iar apoi a fost adus în Straja, la acea vreme o staţiune care nu avea dezvoltarea din zilele noastre.
Aproape doi ani, ursul a trăit într-o stare de semi-libertate, după care, din raţiuni ce ţin de siguranţa turiştilor, i-a fost pregătit un loc special, îngrădit, în care are toate condiţiile necesare. În actuala menajerie, Baloo primeşte mâncare, are un spaţiu generos de plimbare, mai multe adăposturi şi un bazin în care se poate juca. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

12 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

12 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

12 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago