Categories: Actualitate

,,Canalizarea nu e coș de gunoi!”, o campanie Apa Prod

Compania de apă Apa Prod Deva reia campania ,,Canalizarea nu e coș de gunoi!” Aceasta se desfășoară în perioada 15 octombrie- 15 noiembrie 2023. Scopul campaniei este de a-i determina pe toți utilizatorii rețelei de ca­nalizare să conștientizeze că utili­zarea defectuoasă a acesteia cau­zea­ză înfundarea conductelor, iar apele uzate pot refula în locuințe sau pe do­meniul public.
„Cetățenii trebuie să știe că odată utilizată, apa ajunge în sistemul public de canalizare. Prin rețeaua de cana­li­zare apa uzată ajunge în stația de epu­rare, acolo este supusă mai multor pro­cese de curățare, atât mecanice cât și biologice. Abia după ce trece prin toate aceste procese de curățare, apa poate fi evacuată în emisar. Toate aceste etape sunt îngreunate de volumul mare de deșeuri care se depun pe grătarele aflate în stația de epurare”, ne-a de­cla­rat ing. Dorin Gligor, directorul general al S.C Apa Prod S.A. Deva.
„Din păcate avem probleme cu stațiile de pompare, cu stațiile de epurare. De­șeuri precum șervețele umede, cârpe, scutece, resturi alimentare, deșeuri din construcții se prind de pompe și acestea se ard, iar grătarele de la intra­rea în stațiile de epurare efectiv se blo­chează cu toate aceste deșeuri, cel mai rău este după ce plouă puternic”, a precizat ing. Bogdan Păiușan, șeful de­partamentului Exploatare.
Apa Prod a mai derulat campania ,,Cana­lizarea nu e coș de gunoi!” și în anii anteriori, iar pe pagina de facebook a companiei am putut vedea periodic mesaje care atrag atenția asupra mo­dului în care folosim sistemul de cana­lizare. Cu toate acestea situația pare că se înrăutățește după fiecare ploaie. De exemplu, în urma ploii torențiale din 30 iunie zeci de metri cubi de șervețele umede și cârpe au ajuns în Stația de Epurare a Apelor Uzate din Deva, iar echipele de intervenție ale Apa Prod au efec­tuat peste 40 de acțiuni de des­fun­dare și curățare a rețelei de canalizare.
Prin această campanie facem, din nou, un apel la spiritul civic al utilizat­orilor sistemului de canalizare şi îi rugăm să nu mai arunce în wc şerveţele umede, cârpe şi scutece. Șervețelele umede sunt cele mai periculoase obiecte pentru sistemul de canalizare. Acestea nu sunt biodegradabile! Ele se lipesc de pereții conductelor, se pie­tri­fică și contribuie la colmatarea rețelelor și deteriorarea echipamentelor din stația de epurare. Uleiul uzat nu este bio­degradabil! Dacă este aruncat în chiuvetă sau WC, acesta ajunge în rețeaua de canalizare, se depune pe conducte și, în timp, formează dopuri de grăsime care colmatează și distrug sistemul de canalizare.
Deșeurile din construcții sau curățatul curților, care ajung în sistemul de cana­lizare, afectează buna funcționare a acestuia. O gură de scurgere înfundată nu mai poate prelua apele pluviale și poa­te determina refularea lor în sub­soluri, beciuri sau în gospodării.
Obturarea gurilor de scurgere are efect negativ asupra sănătății popula­ției și asupra mediului înconjurător”, se arată în comunicatul dat de compania de apă.
Apa Prod efectuează cu periodicitate lucrări de întreținere a rețelei de cana­lizare, dar nerespectarea acestor reguli pune în pericol funcționarea sistemului de canalizare, provocând blocaje ale racordurilor, miros neplăcut, refulări și pot determina inclusiv disfuncționali­ta­tea stațiilor de pompare a apelor uzate și a stațiilor de epurare, generând cos­turi suplimentare de întreținere și epu­rare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago