Categories: Sport

Campioni cu buzunarele goale

Ciprian Marinuţ

Popicarii echipei Inter Petrila, campioni ai României în 2010, nu şi-au încasat indemnizaţia în ultimele trei luni, iar noul an se anunţă la fel de „complicat” din punct de vedere financiar.

Sărăcia, boală grea
Problemele de ordin financiar le fac viaţa grea popicarilor echipei Inter Petrila, campioană a României în sezonul 2009-2010 şi ocupantă a locului secund în Divizia A la finalul turului 2010-2011. După ce popicarilor nu le-a fost plătită indemnizaţia de aproximativ trei luni, antrenorul Marcel Dobrică a anunţat că echipa nu are bani nici pentru stagiul de pregătire programat în această iarnă. „Nu vom face nici un cantonament, pentru că nu avem bani. Sper ca măcar până la finele anului, să ne primim restanţele financiare, ca să nu intrăm cu buzunarele goale în 2011. Pentru a salva echipa, îi voi combina pe jucătorii de la Petrila cu cei de la Lotul Naţional al României, care se vor reuni pe data de 5 ianuarie şi vom face împreună cantonamentul la Hunedoara. Altă soluţie nu am deocamdată. Oricum, din lotul naţional fac parte oficial şi trei popicari petrileni, respectiv Marius Codarcea, Marian Bălan şi Virgil Dorin, iar pentru acceptarea celorlalţi în cantonament, voi cere acordul Federaţiei”, a declarat Marcel Dobrică.
Inter Petrila a terminat în forţă anul competiţional 2010, cucerind la recentele campionate naţionale nu mai puţin de cinci medalii. Echipa naţională a României, pregătită de tehnicianul de la Inter Petrila, Marcel Dobrică, va participa în luna aprilie la Campionatul Mondial din Serbia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

41 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

21 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

21 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

21 de ore ago