Categories: Sport

Campionatul Naţional de Gimnastică pentru cluburile sportive şcolare

Nicolae Gavrea

La finalul acestei săptămâni, Federaţia Română de Gimnastică în parteneriat cu CSS Buzău va organiza o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Gimnastică individual şi pe echipe al cluburilor sportive şcolare, competiţie la care vor participa în premieră şi gimnastele selecţionate în cadrul programului pilot Ţară,ţară vrem campioane.

Este prima participare oficială a sportivelor care se antrenează în patru centre naţionale, cele din Deva fiind pregătite de un colectiv tehnic din care fac parte antrenorii Gina Gogean-Groza, Lucian Sandu, Sorin Tolteanu şi Lucica Rusan.
Este cert că parteneriatul public privat, cel care asigură acum finanţarea pregătirii pentru cele aproape 50 de sportive, va da roade şi peste puţin timp noua generaţie de gimnaste va confirma în competiţiile majore.
Unele dintre sportive s-au evidenţiat la verificările efectuate anul trecut în centrul de la Izvorani şi au primit premii din partea antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Belu. Fără a da nume, din grupul gimnastelor care se află cantonate la Deva şi care reprezintă mai multe cluburi din ţară, se vor desprinde câteva dintre ele, medaliate la această ediţie a Campionatelor naţionale. Vom reveni curând cu amănunte de la această competiţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

17 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

17 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago