Categories: Sport

Campionatele Europene de Cros Triatlon şi Duatlon, de la Tg. Mureş, reprogramate sau suspendate

Municipiul Tg. Mureş ar fi trebuit să găzduiască, în perioada 19-23 iunie, întrecerile Campionatelor Europene de Cros Triatlon şi Cros Duatlon, însă preşedintele Federaţiei Române de specialitate, Vlad Stoica, a declarat că doreşte reprogramarea celor două competiţii pentru luna august sau septembrie.

„Trebuia să suspendăm Campionatele Europene de cross triatlon de la Târgu Mureş. Ele erau programate în luna iunie, dar noi sperăm să le mutăm mai târziu. Am discutat la federaţia europeană şi s-a hotărât să le suspendăm. Acum să vedem, pentru că nu vrem să anulăm competiţia. Ne dorim să o mutăm în luna august sau chiar în septembrie. E posibil, dar să vedem ce se întâmplă cu finanţările. Pentru că şi dacă ni se va permite să organizăm din nou competiţii, rămâne problema finanţării. Trebuie să vedem câţi dintre sponsori rămân şi câte primării sau consilii judeţene vor mai fi dispuse să aloce fonduri pentru competiţii sportive după ce au cheltuit foarte mulţi bani cu situaţia aceasta provocată de pandemie. Iar sponsorii cu siguranţă sunt în dificultate, pentru că ei au pierdut foarte mulţi bani perioada asta. Aşadar vrem să reprogramăm, dar să vedem dacă găsim finanţare”.
Municipiul Tg.Mureş a intrat de câţiva ani în circuitul internaţional de triatlon, găzduind mai multe competiţii majore, cum ar fi Campionatele Balcanice de Cros Duatlon, Europenele de Cros Triatlon şi Cros Duatlon şi Campionatele Europene de Triatlon Multisport, eveniment ce a avut loc anul trecut şi la care au participat aproape 3.000 de sportivi din peste 40 de ţări. (N. Gavrea, Foto: Bogdan Bucşeneanu)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

18 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

18 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

18 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

21 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

21 de ore ago