Noul sezon al Ligii a IV-a Hunedoara va porni la start cu un număr de 18 echipe, care au confirmat înscrierea şi şi-au achitat taxa de participare în termenul limită fixat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Astfel, în competiţia de elită de la nivel judeţean, va fi cu o echipă mai mult decât în sezonul trecut, când au activat 17 echipe. „Pe lista noutăţilor, se află nou-promovatele AS Hercules Lupeni şi CS Ghelari, precum şi gruparea CFR Simeria, retrasă din motive financiare din Liga a III-a. Nu au confirmat din păcate cei de la AS Cetate Deva“, a spus Adrian Radu, reprezentantul Comisiei de Organizare din cadrul AJF Hunedoara. Tragerea la sorţi a turului va avea loc azi, iar startul campionatului este programat în data de 18 august.
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…