Recunoaştere pentru salvatorii minieri

La Petroşani, înaintea începerii manifestărilor dedicate Zilei Minerului, cei 29 de salvatori minieri profesionişti din cadrul Staţiei de Salvare Salvamin au primit distincţiile acordate de aleşii locali în urmă cu câteva zile.
Pentru înmânarea titlurilor de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani celor 29 de salvatori, municipalitatea a pregătit o manifestare separată în Sala de Marmură a Primăriei.
„Fiecare popas pe care îl facem împreună de Ziua Minerului este un prilej de a ne aduce aminte cine sunt pentru noi, toţi aceia care coboară în pântecele pământului. Doar cei ce au coborât măcar o dată într-o galerie de mină, într-un front de lucru, pot simţi cu adevărat ceea ce reprezintă mina şi pot aprecia corect efortul şi sacrificiul acestor oameni“, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

12 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

12 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

12 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

12 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

12 ore ago