Acesta se află internat într-un spital din Timişoara şi are nevoie de sânge pentru transfuziile periodice care i se fac. Totodată, are nevoie de sprijin financiar. În anunţul care circulă în mediul on-line, se face apel către donatori de sânge dispuşi să doneze sânge pentru Ionuţ, fiind trecut şi un cont în care pot fi făcute donaţii financiare.
Ionuţ Timpean este căsătorit şi are un copil. Bărbatul a fost rănit grav în incendiul din 12 septembrie de la fabrica Terpena din Orăştie, unde era angajat. Deocamdată, cauzele care au dus la izbucnirea incendiului nu au fost stabilite, fiind deschisă o anchetă în acest sens. (N.Bumbac)