Categories: ActualitateFlash

Campanie în şcoli, împotriva mituirii profesorilor

Nicolle Ebner

Campanie fără precedent la nivelul sistemului de învăţământ din judeţul Hunedoara. Alarmată de zvonurile potrivit cărora profesorii şi părinţii au început deja să adune bani pentru „sensibilizarea” comisiilor de bacalaureat, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) a demarat, ieri, o campanie de conştientizare a acestora, privind riscurile la care se expun.

Câte 400 sau 800 de lei de la fiecare absolvent
Potrivit unor zvonuri, fiecare absolvent al claselor a XII-a şi a XIII-a seral, de la liceele din Valea Jiului, ar trebui să cotizeze între 400 şi 800 de lei, în funcţie de posibilităţi, pentru „susţinerea în bune condiţii a examenului de bacalaureat”. Conducerea IŞJ Hunedoara a decis să combată procedura de mituire a membrilor comisiilor de examinare şi, sprijinită de şeful Poliţiei din Petroşani, comisarul Titel Brăgaru, a început, de ieri, o campanie de informare a părinţilor, diriginţilor, directorilor generali şi adjuncţi ai liceelor din Valea Jiului, cu privire la gravitatea acestei fapte. „Mentalitatea cadrelor didactice trebuie să se reformeze în paralel cu reformarea sistemului din care fac parte. Este cu desăvârşire interzisă procedura de a strânge bani şi le-am sugerat părinţilor că, în şcoli, ar fi bine să nu se întâmple acest lucru. Nu am dovezi clare şi este greu de dovedit faptul că s-a stabilit o taxă care variază între 400 şi 800 de lei, dar nu este exclus să se întâmple aşa ceva, deoarece procedeul are deja vechime. Le-am explicat foarte clar că, acolo unde vor fi dovezi, voi sesiza Poliţia şi Procuratura. Ar fi mai bine să nu-şi rişte locul de muncă, deoarece acolo unde se va percepe taxă pentru bacalaureat, directorul va fi demis, iar fapta profesorului în cauză va fi consemnată în cartea de muncă”, a declarat Alexandru Lăutaru (foto), inspectorul şcolar general.

Încadrare juridică: trafic de influenţă, dare şi luare de mită
Şeful învăţământului din judeţul Hunedoara este de părere că problema nu este în curtea dascălilor, ci a părinţilor, ei fiind cei care insistă să se dea plocoane membrilor din comisiile de bacalaureat, ca să fie siguri că odraslele lor trec examenul cu note mari. Comisarul Titel Brăgaru afirmă că, până acum, oficial, în Valea Jiului nu s-au înregistrat astfel de cazuri, iar din punct de vedere juridic, fapta se încadrează la trafic de influenţă, dare şi luare de mită, urmând să fie traşi la răspundere atât părinţii, cât şi profesorii.
Campania va continua în liceele din Deva, Brad, Orăştie, Hunedoara, Simeria, Haţeg şi Călan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Felicitare Florii

55 de minute ago

Felicitare Florii

56 de minute ago

Felicitare Florii

57 de minute ago

Felicitare Florii

58 de minute ago

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

60 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

60 de minute ago