Categories: Sport

Calm la vârf, nervi la „supravieţuire”

Ciprian Marinuţ

Alfa Team Cristur s-a impus cu 2-0 în derby-ul cu Avantaje II din Campionatul „Real Sport” de Minifotbal Amatori Deva, după un meci desfăşurat într-un deplin spirit de fair-play. În schimb, partida Paloma-Avis III (scor 3-4) a fost interzisă cardiacilor şi marcată de nervozitate.
 

Derby-ul foştilor profesionişti
Având ca şi asigurată calificarea în optimi încă după primele trei meciuri, Alfa Team şi Avantaje II, două dintre echipele de top ale competiţiei, au luptat doar pentru orgoliul de a demonstra cine-i mai bun. Cu numeroşi foşti profesionişti în cele două distribuţii, meciul a fost unul de bună factură, cu un fotbal curat şi bine „desenat”. Foştii prim-divizionari, Ciprian Luca şi Marian Pâcleşan, susţinuţi de coechipierii care au şi ei în palmares prezenţe în ligile doi, trei sau patru, au făcut din Alfa Team, echipa care a dominat partida. Avantaje II, inferioară ca talie, ca lot, ca experienţă şi ca palmares al foştilor profesionişti Vălăşutean şi Simion, a încercat să ofere o replică pe măsură, dar a avut puţine reuşite. Scorul a fost dechis de Gigi Ştefan (min. 7), după un corner executat de Pâcleşan şi a fost majorat cu o torpilă, de Ciprian Luca după o acţiune personală. De remarcat că la finalul turului SuperLigii, numai Alfa Team şi Anonimii au reuşit să acumuleze maximum de puncte.

Scandal şi erori
În opoziţie cu liniştea derby-ului Alfa-Avantaje II, jocul Paloma-Avis III în care echipele erau în luptă directă pentru ultimul loc calificant în optimi, a fost unul extrem de agitat. Paloma a condus cu 3-2, însă la final, scorul era de 4-3 pentru Avis III. Răsturnarea de scor a fost pusă de cei de la Paloma în cârca greşelilor de arbitraj, aşa că finalul meciului a fost tensionat şi marcat de nervozitate. Nemulţumiţi de reacţiile lipsite de sportivitate ale celor de la Paloma, organizatorii i-au avertizat că dacă nu-şi revizuiesc comportamentul şi atitudinea, îi vor exclude din campionat. Verdictul partidei ar putea fi totuşi favorabil Palomei, la masa verde, întrucât cei de la Avis III au uitat să-l treacă pe foaia de joc pe Iosif Doarvoaş şi riscă să piardă meciul cu 3-0.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

4 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

4 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

4 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

4 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

4 ore ago

Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, remarcați pentru profesionalism în depistarea bărbatului bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază profesio­na­lis­mul și implicarea celor doi polițiști care au depistat…

4 ore ago