Categories: Sport

Calificate, indiferent de rezultat

Reprezentativa României este deja ca­lificată în grupele principale ale Campio­na­tului Mondial de handbal feminin, după ce a reușit să treacă de Iran cu 39-11 și de Kazahstan cu 38-17. Selecționerul Adi Vasile spune că rezultatul a reflectat valoarea din teren.

Stabilește câștigătoarea
Grație acestui succes, echipa noastră na­țională și-a asigurat prezența în grupele principale ale turneului final.Pentru „tri­co­lore” urmează însă un meci extrem de greu, as­tăzi, în compania campioanei europene Nor­vegia, care va stabili câștigătoarea Grupei C.
„Prestaţia a fost una corectă cu acest Kazakhstan. Cu Norvegia, targetul este să intrăm în teren şi să dăm tot ce avem mai bun. Norvegia e campioana europeană, este următorul nostru adversar şi obiec­ti­vul nostru este să scoatem toate resursele. Să intrăm în teren şi să fim 100 la sută pregătiţi, să ne concentrăm maxim de la meci la meci”, a declarat Adi Vasile după meciul împotriva Kazahstanului.
Indiferent de rezultatul meciului cu Norvegia, România este deja calificată în gru­pele principale ale Campionatului Mon­dial, unde va juca împotriva celor trei for­mații calificate din Grupa D, din care fac par­te Olanda, Suedia, Uzbekistan şi Puerto Rico.
Înaintea ultimei etape din grupele pre­li­minare, România și Norvegia sunt la ega­litate de puncte, 4, și împart prima poziție a Grupei C. Tot marți, dar de la ora 19:00, se vor întâlni Kazahstan și Iran, meci care va decide numele celei de-a treia formații care avansează în grupele principale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

12 ore ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

16 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

16 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

16 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

2 zile ago