Categories: Sport

Cadou de coşmar la aniversare

Fostul jucător al echipei de legendă a Corvinului Hunedoara, tehnicianul Mircea Rednic (foto), a primit un cadou de coşmar, ieri, la împlinirea vârstei de 52 de ani, el fiind demis oficial din funcţia de antrenor principal al echipei KAA Gent, a anunţat site-ul oficial al grupării belgiene.

Istoria se repetă
Contractul a fost încheiat cu acordul ambelor părţi. Mircea Rednic a mai fost demis de ziua sa în 2001, de la formaţia Rapid Bucureşti. Măsura a fost luată în urma rezultatelor slabe din ultima perioadă. KAA Gent a ratat calificarea în play-off-ul pentru titlu, iar în barajul pentru ultimul loc de Liga Europa a înregistrat două înfrângeri în tot atâtea meciuri. Rednic a fost numit în funcţia de antrenor la KAA Gent în 1 octombrie 2013. Până la finalul sezonului, de pregătirea formaţiei se vor ocupa secunzii Peter Balette şi Bernd Thijs. Antrenorul român a mai pregătit în cariera sa echipele Rapid Bucureşti, FCM Bacău, Al-Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo Bucureşti, Alania Vladikavkaz, Kazar Lankaran, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti, Standard Liege şi CFR Cluj.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

7 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

8 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

16 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago