Categories: Stiri

Cadavru neidentificat, găsit în pârâul Drăganilor

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit ieri, în apele pârâului Drăganilor, la ieşirea din municipiul Petroşani, înspre Haţeg. Trupul era îngropat cu capul şi umerii în aluviuni, în zonă, anchetatorii observând urmele unei viituri recente. Medicii legişti au stabilit că moartea bărbatului a survenit ca urmare a unei căderi de la un nivel înalt şi s-a datorat unei insuficienţe respiratorii. Bărbatul nu a fost identificat până în acest moment, iar toţi cei care pot da informaţii despre identitatea sa, sunt rugaţi să apeleze serviciul 112. Semnalmente: în jur de 60 de ani, înălţime – cca 175 cm, faţă prelungă, sprâncene groase, arcuite spre frunte, păr cărunt, barbă căruntă, pe faţa anterioară a antebraţului drept are tatuată o femeie, iar la baza degetului mare are tatuate cinci puncte negre, tip zar, pe antebraţul stâng are tatuată o inimă deasupra căreia se află un chip de femeie, iar sub inimă are tatuat, cu litere mari, numele PAULA. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Rectorul Universității din Petroșani, distins la Paris cu medalia de aur a Societății pentru Încurajarea Progresului.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…

2 ore ago

HUNEDOARA PRIMEȘTE 10 MICROBUZE ELECTRICE ȘCOLARE. PESTE 40 DE AUTOVEHICULE NOI, ÎNTR-UN SINGUR AN

Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…

3 ore ago

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

9 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

o zi ago