Categories: Eveniment

Cabinet medical prădat de hoţi

Livia Botici

La sfârşitul săptămânii trecute, hoţii au dat năvală într-un cabinet medical din Deva, de unde au furat tot ce au găsit mai de preţ. Şi, după cum se întâmplă la noi, oamenii legii susţin că toată vina revine proprietarilor, deoarece au lăsat o fereastră deschisă.

Neatenţia costă

Spargerea a fost dată la cabinetul de medicină de familie al Lilianei Ştef şi Laurei Popovici, de pe strada Mihai Eminescu, din Deva. Se pare că, la sfârşitul programului de lucru, medicii au plecat acasă, uitând o fereastră deschisă. Ei bine, doar de atât au avut nevoie răuvoitorii, pentru a le trece prin minte faptul că, o asemenea ocazie rar se întâlneşte. Din cauză că unitatea sanitară se află la parterul unui bloc, hoţii au putut, cu uşurinţă, să pătrundă în interiorul ei, atunci când s-a înserat. „Uşa de la intrare nu a fost forţată, ceea ce ne face să fim aproape siguri că hoţii au pătruns în cabinetul medical prin fereastra deschisă. Aceştia au reuşit să sustragă două laptopuri, iar valoarea estimată a pagubei este de câteva mii de lei. Am luat amprente, sperăm ca în scurt timp să-i identificăm pe spărgători. Îi sfătuim pe toţi hunedorenii să aibă mare grijă atunci când pleacă de acasă, să nu uite geamurile sau uşile deschise”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, comisarul şef Cristian Horvat, şeful Biroului pentru Investigaţii Criminale Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

17 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago