Categories: Sport

Bursă pentru Ocolişan

Gimnasta Ana-Maria Ocolişan, din Călan, de la „Cetate” Deva, va beneficia de un sprijin financiar, pentru a putea reveni în componenţa lotului naţional de junioare, din partea unei persoane private. „Ana-Maria s-a retras din Lotul Naţional, din cauza unor probleme personale, iar acum încearcă să revină la marea performanţă. Acceptarea în lot se va putea face doar în luna ianuarie şi numai dacă gimnasta va concura cu succes la Campionatele Naţionale, din luna noiembrie. Pentru rezultate bune la Naţionale, e nevoie de pregătire la club, dar cheltuielile cu cazarea şi masa, în valoare de 1.700 de lei, nu mai sunt suportate de Federaţia Română de Gimnastică. Pentru ca banii să nu distrugă un vis, gimnasta va beneficia de o bursă”, a spus Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional „Cetate” Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

36 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…

20 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…

20 de ore ago

Sorin Grindeanu prezintă planul PSD pentru România: comasarea localităților, desființarea a 100 de instituții și blocarea creșterii taxelor

Președintele Partidului So­cial Democrat (PSD), Sorin Grindea­nu, a detaliat prin­ci­pa­lele direcții strategice pe care formațiunea…

20 de ore ago