Categories: Comunitate

Bulzeştii de Sus: unii cu foloasele, alţii cu ponoasele

Magdalena Şerban

Primarul comunei Bulzeştii de Sus a ajuns la capătul răbdării în ce priveşte nepăsarea reprezentanţilor unei societăţi care anul trecut a exploatat masă lemnoasă din zonă. Din pricina tonajului ridicat, drumul de pe Valea Găinii s-a deteriorat foarte tare, iar cetăţenii sunt revoltaţi şi îi trag de mânecă tot pe conducătorii locali.
„Am convenit ca, după ce îşi termină treaba, cei care au exploatat şi transportat lemnele din pădure să repare şi drumul, dar se pare că au uitat ce au promis. Acordul a fost unul verbal, însă am crezut că este suficient. Pentru mine, cuvântul e cuvânt. E drumul care duce către satul Ruseşti. Fiind drum comunal, e circulat. Nu vreau să ne facă autostradă, ci cer doar să remedieze stricăciunile. Trebuie adusă piatră şi astupate craterele care s-au creat. Oamenii nu se duc nici la firma cu pricina, nici la şeful de ocol, ci vin la primar să se plângă. Am încercat să punem restricţii, dar ne trebuie un aviz special, pe care îl dă I.P.J Hunedoara. Atâta birocraţie implică, de nu cred că reuşim în viaţa asta să strângem toate hârtiile care ni se cer. Nu e vina I.P.J-ului, ci a cadrului legislativ. În plus, ni se cere să facem o rută ocolitoare. Eu propun să-şi facă cei în cauză o astfel de rută ocolitoare, comuna noastră are deja un drum pe care îl strică alţii. Unde e dreptatea? Unii încasează bani, exploatează lemn din pădurile noastre, ne strică drumul şi localnicii sunt buni de plată”, arată, revoltat, Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus.
Acesta mai spune că sătenii sunt oricum vitregiţi, nebeneficiind de transport în comun. Atunci când e musai să se deplaseze pe la oraş sau în localităţile vecine, sunt nevoiţi să se roage de cei care au maşini sau să apeleze la cunoştinţe. Distanţa mare faţă de municipii şi starea drumurilor au speriat operatorii şi nu s-au înghesuit să onoreze nevoile celor care îşi duc traiul aici. „Ştiţi cum se zice, că la omul sărac, nici boii nu trag. Cam aşa e şi la noi”, concluzionează primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago