Categories: Comunitate

Bulzeştii de Sus: şcoala primară, lăsată să trăiască

Magdalena Şerban

Şcoala va începe şi pentru cei câţiva elevi din comuna Bulzeştii de Sus, deşi singura unitate de învăţământ de pe plan local a fost la un pas de a fi închisă. Condiţiile rămân însă la fel de aspre, neexistând microbuz care să le asigure copiilor deplasarea.
Iarnă sau vară, copilaşii care strâng din dinţi pentru a nu abandona şcoala fac naveta câte trei-patru ore ca să vină de pe deal. Pe unii, mai norocoşi, îi ia învăţătorul cu maşina personală, când ajung la drumul principal, dar ceilalţi merg doar pe jos, toată distanţa. Însă şi aşa, din pricina faptului că e depăşit cu mult costul per elev, încă se simte pericolul ca pe şcoală să fie pus lacătul.
„În 2017 s-a pus problema desfiinţării acestei şcoli primare care momentan mai e frecventată de cinci copii. Grădiniţă nu avem deloc, iar cei de nivel gimnazial se chinuie cum pot ei, ca să poată să ajungă în Brad şi să urmeze cursurile. Am avut un microbuz ce le asigura transportul, dar vine la noi în comună doar joia. Aşa că fiecare se descurcă după cum poate. Vă daţi seama, copil în clasa a V-a e nevoit să stea prin gară pe la Brad sau prin gazdă, ca să poată să beneficieze de ceea ce alţii au fără efort. Nu ne permitem, ca administraţie locală, să achiziţionăm noi un microbuz şi să acoperim toate costurile cu combustibilul şi întreţinerea. Discutăm să eliminăm abandonul şcolar, dar închidem şcolile şi scoatem transportul şcolar. Cine să ne mai înţeleagă? Mergem mai departe, ce să facem. Bine că ne-a mai rămas măcar o şcoală. Orice comunitate trăieşte prin copiii săi, ei dictează viitorul. Să-i laşi fără educaţie e strigător la cer. Nu ne mai dezvoltăm niciodată în ritmul acesta“, a afirmat Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus.
Mai trebuie adăugat că singurul dascăl din Bulzeştii de Sus, Acxente Leucian (foto mic), pentru grija pe care le-o poartă elevilor săi, a fost decorat în 2014 de preşedintele României cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de cavaler.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

5 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

6 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

6 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

6 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

6 ore ago