Paul Rusu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar

Pentru că, din dorinţa de a strânge cât mai multe voturi pentru declanşarea unei greve generale, i-a băgat în lupta dintre sindicate şi guvern şi pe elevi, de la care aştepta semnături pentru stoparea activităţii didactice.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • avem atat de putini oameni de valoare si integri in romania actuala. iar cand apare unul, ne grabim sa ii "dam in cap".
    in schimb, pe cei nesimtiti, nemernici si abuzivi, ii protejam si le dam "apa ala moara".
    mesagerul, faceti o campanie murdara, incompatibila cu rolul presei intr-un stat de drept.
    dar, asa e, romania nu e stat de drept si nici presa romana nu e ... presa.

  • Nu ca as dori sa apar, vorba aceea, "onoarea" colegului meu (de aceea mi-am si precizat cu exactitate numele), dar informatiile dumneavoastra sunt cel putin inexacte (desi s-ar putea aduce in discutie si alte aprecieri).
    1. Nu Paul Rusu i-a bagat pe elevi in lupta dintre sindicate si guvern (o minima lectura a documentului in cauza ar fi aratat ca este vorba de un strangerea de semnaturi pentru un protest organizat de cele patru federatii din educatie);
    2. Indiferent de lacrimogenele suspine ale decidentilor din educatie, ca sunt ei de la nivel judetean sau de la nivel national, o vizita in orice scoala le va arata acestora (precum si altora) ca elevii sunt inzestrati cu ratiune si constiinta, ca sunt si ei beneficiarii aceleiasi constitutii in ceea ce priveste libertatea de opiniei;
    3. Protestul, organizat pentru educatie, privea pe oricare dintre cei care au de-a face cu educatia (fie doar si pentru faptul ca sunt educati) in masura in care asumata lege a educatiei va distruge si ceea ce a mai ramas din aceasta in Romania, punand-o la discretia oricarui trepadus care, pe masura incompetentei sale, s-a trezit in cine stie ce functie.
    Desigur, toate acestea in conditiile in care legile in Romania, pentru cei aflati in functii, nu ar fi devenit facultative in aplicarea lor.
    O concluzie? Felicitari domnului Paul Rusu pentru bulina neagra si la cat mai multe (in masura in care sunt obtinute in incercarea de a mai salva ce se mai poate din invatamantul hunedorean).
    Toate bune!

  • Pot spune că îl cunosc bine pe domnul Paul Rusu. Am discutat de foarte multe ori şi în particular şi public. De fiecare dată m-a convins că are o capacitate de analiză deosebită şi un decizională potrivită atât pentru fenomene cât şi pentru oameni. Îl ştiu lipsit de patimi, îl ştiu echilibrat cu capul pe umeri.Face parte dintre acele persoane pentru care sunt mândru dacă mă bucur de prietenia lor. Se poate întâpla oricui să greşească pentru că suntem oameni şi numai Dumnezeu este perfect. Cu toate acestea nu cred că Paul Rusu face astfel de greşeli deoarece este un cadru didactic cu experienţă şi cu foarte multă decenţă.

  • Noi,cei din invatamant,nu ne mai putem pune nadejdea decat in sindicat.Domnul Rusu Paul m-a ajutat ori de cate ori am avut nevoie si am apreciat faptul ca este foarte bine informat in domeniul legislativ.Sunt multi care critica activitatea sindicatului dar,asa cum se spune,sindicatul suntem noi!In scoala nostra s-au semnat listele de sustinere a protestului,s-a facut greva japoneza,dar elevii nu au fost implicati sub nici o forma!!In schimb am fost profund jigniti de tonul amenitator al adresei inspectorului scolar general.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago