Categories: Comunitate

Nemulţumiţi de banii pe care-i primesc pentru corectarea lucrărilor: Dascălii ameninţă cu boicotarea bacalaureatului

Sorina Popa

Deşi la nivel naţional, se pare că există riscul ca examenul de bacalaureat să fie compromis, la noi în judeţ lucrurile din acest punct de vedere stau altfel. Cel puţin aşa susţine Paul Rusu (foto), liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Hunedoara.
Cadre didactice de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au anunţat ieri că refuză să mai facă parte din comisiile de examinare, din cauza sumelor derizorii pe care le primesc pentru acest lucru. Ca atare, probele la bacalaureatul de anul acesta sunt în pericol să nu mai aibă loc, în urma ameninţărilor făcute de unii dintre profesori. Cadrele didactice afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ se plâng că nu sunt mulţumite de sumele pe care le primesc zilnic – 19 lei, în timpul probelor, pentru a face parte din comisia de examinare. Drept urmare, profesorii din cadrul FSLI ameninţă că nu mai vor să facă parte din comisii, dacă Guvernul nu suplimentează aceste fonduri. Liderul sindical din judeţ, Paul Rusu, a declarat însă că, deşi există nemulţumiri în rândul profesorilor, bacalaureatul nu se află în pericol să nu se ţină, din respect pentru elevi şi părinţi. „E adevărat că sumele sunt mici. Guvernul a suplimentat cu 10 la sută aceste sume, dar tot există nemulţumiri şi ele sunt obiective. Dacă apreciem munca dascălilor cu 4-5 lei, nu este în regulă. Un profesor primeşte între 4 şi 5 lei pentru corectarea unei lucrări. Sunt puţini bani. Dar, nu se poate să nu fie susţinut bacalaureatul”, a declarat Paul Rusu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dar de bani care se strang de la elevi pentru protocol sunt multumiti ? Sau de diferitele '' atentii'' pe care le cer tot timpul sunt multumiti? De bani din meditati pe care nu il declara la fisc sunt multumiti ? De fondul clasei care se strange in fiecare luna si intra in buzunarele lor sunt multumiti?

Recent Posts

În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că, o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura Uroiului.

Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont.   De asemenea, pentru…

16 ore ago

ARME LETALE VECHI, RIDICATE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…

2 zile ago

OPT PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI IZBUCNITE ÎN HUNEDOARA

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…

2 zile ago