Categories: Sport

Bucuroşi cã existã… fotbal

Ciprian Marinuţ

Scăpată de la „moartea prin abandon financiar” în ceasul al 12-lea, Mureşul Deva a pierdut la un scor umilitor, 0-4, meciul de acasă cu Luceafărul Oradea, din prima etapă a returului, însă, se bucură că „trăieşte”.

Rezultat previzibil, speranţe neclare

Cum orice minune ţine trei zile, şi euforia renaşterii fotbalului devean prin parteneriatul cu Dinamo a durat până la primul joc oficial. Cu o echipă care s-a adunat abia cu o zi înainte de meci, Mureşul a fost victimă sigură în partida de sâmbătă, de pe Stadionul „Cetate”. Devenii au fost conduşi cu 4-0 la pauză de Luceafărul Oradea, iar scorul putea fi mai sever, însă în repriza secundă, orădenilor li s-a făcut milă. Antrenorul Romulus Gabor a admis că nici nu se aştepta la altceva, întrucât fotbalul nu poate fi păcălit, dar a precizat că speră ca echipa să se redreseze în viitor. „Nu am de ce să fiu supărat, pentru că ştiam ce ne aşteaptă. Luceafărul a venit cu o echipă bine pregătită, cu jucători buni, iar noi ne-am întâlnit cu o zi înainte de meci, aşa că nici măcar nu-i cunosc pe toţi fotbaliştii. Despre joc, nu am ce spune, pentru că scorul vorbeşte de la sine. Cel mai important lucru este că Deva are fotbal şi noi de aia am venit aici, să ajutăm. Va fi foarte greu în continuare, dar sperăm să aducem cinci-şase fotbalişti buni, ca să putem emite pretenţii, să putem câştiga măcar jocurile de acasă. Deocamdată, nu avem nici un contract”, a spus Romulus Gabor, antrenorul grupării devene.

Echipă subţire

În primul 11 al Mureşului, au apărut trei jucători din vechea gardă (Ambruş, Al. Dan şi Ungur – ultimii doi juniori), mai cunoscuţii Vârtic şi Plăviţiu şi restul anonimi, între care şi un junior în poartă (C. Apostol). După pauză, două din cele trei schimbări ale Mureşului, Bedea şi Medrea, au fost tot juniori. Diferenţa de valoare şi de pregătire între combatante şi-a spus cuvântul, iar trupa pregătită de Leo Grozavu a controlat autoritar meciul. Seria golurilor a fost deschisă de Constantin Roşu, care l-a învins pe C. Apostol cu un şut plasat de la 12 metri (10). Noul căpitan, Zeno Bundea, a dublat avantajul, în minutul 18, cu un şut din unghi. Superioritatea a fost concretizată prin încă două goluri marcate de tinerii Constantin Roşu (27) şi Cristian Andor (30). Luceafărul şi-a conservat avantajul în partea a doua, când a mai irosit trei-patru situaţii de gol. A şi marcat golul cinci prin T. Moldovan, însă reuşita golgheterului bihorean a fost anulată pe motiv de ofsaid.

Mureşul Deva – Luceafărul Oradea 0-4 (0-4)

Au marcat: C-tin Roşu (10, 27), Bundea (18), Andor (39)
Mureşul: C. Apostol – G. Apostol, Ambruş (cpt.), Vârtic, Plăviţiu – Lia (‘46 Bedea), Al. Dan, Căt. Crişan, C. Ungur-Al. Stan (‘54 Ciparidis), Dutciu (‘79 Medrea).
Arbitru: Omar Dumitrică (Craiova); Asistenţi: Andra Hidicaş (Bistriţa) şi Larisa Săvulea (Târgu Jiu).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

19 ore ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

19 ore ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

19 ore ago

Protest AUR la Deva

Câteva sute de membri şi sim­pa­tizanţi ai Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), filiala ju­de­ţeană…

19 ore ago

Vața de Jos: Investiții cât pentru 10 comune, la un loc

Magdalena Șerban Cu proiecte care însumate depă­șesc 27 de milioane de euro, bani câștigați prin…

19 ore ago