Categories: Sport

Bucurie tristă

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara râde cu un ochi şi plânge cu altul în urma victoriei cu 2-0 (1-0) obţinută în prima etapă a Ligii a III-a, în deplasare, cu rivala la promovare Naţional Sebiş. „Alb-albaştrii” se bucură de cele trei puncte obţinute, de calitatea jocului etalat şi de răzbunarea noului lider, Bozian, pe fosta sa echipă. În aceeaşi măsură, hunedorenii sunt şi trişti, din cauza accidentării lui Cosmin Ciumaşu, care e suspect de dublă fractură de tibie şi peroneu, şi a eliminării lui Ciucurescu (min. 81), echivalente cu pierderea a doi titulari.

Au câştigat mult, dar au şi pierdut suficient
Dacă ar fi să pună în balanţă ce au câştigat şi ce au pierdut în prima partidă a noului sezon, cei de la FC Hunedoara ar avea dubii în care parte s-ar înclina aceasta. Cei care judecă prin prisma câştigului imediat vor contabiliza cu bucurie obţinerea a trei puncte valoroase în economia campionatului şi pentru moralul echipei. Alţii, care preferă calculele de perspectivă, ar fi optimişti datorită fotbalului etalat de „alb-albaştri”, jocul lor fiind consistent şi eficient. Pe de altă parte, FC Hunedoara are şi pierderi de moment, doi titulari urmând să absenteze la următorul joc, dar şi pe termen lung, întrucât Cosmin Ciumaşu va fi probabil indisponibil câteva luni.

Între noroc şi ghinion
Beneficiind de susţinerea unei galerii formate din aproximativ 20 de suporteri, FC Hunedoara a început cu tupeu şi a deschis scorul în minutul 10, prin Bogdan Bozian, fostul căpitan al adversarilor din Sebiş. Devenit lider al „alb-albaştrilor”, Bozian a marcat cu latul pe lângă portar, după o acţiune a lui Drăgoescu, care a pătruns pe dreapta şi i-a întors balonul în centrul careului. Naţional a răspuns rapid iureşului „alb-albastru”, dar portarul Raţ a avut o intervenţie salvatoare la lovitura de cap a lui Velici (min. 13), iar Oiţă (17) a lovit defectuos mingea la centrarea din corner a lui Susan. Prima repriză a scăzut în intensitate apoi din cauza căldurii, însă în minutul 43 a avut loc accidentarea lui Ciumaşu în urma unei intrări dure a lui Avramescu. Afectat de cele întâmplate, jucătorul arădean a părăsit terenul în minutul următor şi a fost alături de hunedorean, pentru care verdictul medicului a fost dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul stâng.
În contrapartidă cu ghinionul de la momentul accidentării lui Ciumaşu, FC Hunedoara a avut şansă în două momente cheie ale jocului. În minutul 47, şutul lui Ungur de la 18 metri a ţintit transversala, iar peste alte trei minute, Simionov a majorat diferenţa după un şut a lui Bozian, respins în faţă de portar. La 2-0, „alb-albaştrii” au mai avut şi alte ocazii de a-şi majora avantajul, însă singurul lucru notabil până la fluierul final a fost eliminarea lui Ciucurescu (min. 81), pentru al doilea cartonaş galben. FC Hunedoara va întâlni în etapa următoare pe nou-promovata Performanţa Ighiu, meciul urmând să se desfăşoare sâmbăta viitoare pe Stadionul „Michael Klein”.

Naţional Sebiş – FC Hunedoara 0-2
Au marcat: Bozian (min. 11), Simionov (min. 50)
Naţional Sebiş: Merşca – Rosenblum, Oiţă (76 Stupu), Neacşu, Cherecheş – Avramescu (44 Ungur), Lazea (69 Stegaru) – Rus, Mihuţa, Susan (76 Călin) – Velici.
FC Hunedoara: Raţ – R. Ciucurescu, Maghici, Mardare, Petresc – Ciumaşu (43 Opîrlescu), Drăgoescu (76 A. Creciunesc), Bozian, Simionov – Tecsi (91 Trăşcan), Crengăniş (86 Ursachi).
Arbitri: Horia Mureşan – Cristian Drăguţ, Patricia Samsudean (toţi din Timişoara). Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Valeriu Nichimiş (Alba Iulia).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

16 ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

16 ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

17 ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

18 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

o zi ago