Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un bun mobil ce pare a fi din aur, susceptibil a face parte din patrimoniul național cultural.
Anunț pe rețea de socializare
În urma activităților de cercetare și investigare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Protejarea Patrimoniului Cultural au recuperat o broșă (fibulă) (foto) ce pare a fi din aur, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, susceptibilă a face parte din patrimoniul național cultural.
Potrivit cercetărilor, bunul mobil ar fi fost sustras de pe teritoriul României, în cursul anului 2024. La începutul acestei luni, la 1 noiembrie 2024, pe o rețea de socializare, a fost postat un anunț, în cadrul unui grup de comercializare a obiectelor vechi, în care broșa respectivă ar fi fost oferită spre vânzare.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara au desfășurat activități complexe de cercetare și au recuperat obiectul în cauză.
Fibula urmează a fi înaintată Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire. (A.N.)
Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noastră face tot ce poate ca șeful…
Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…
Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Inspectoratului General al Poliției Române,…
Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…