Categories: Eveniment

Brokeriţa hoaţă a făcut apel la sentinţă

Cristina Ghenea

Brokeriţa Adriana Constantin (foto) nu se lasă. După ce magistraţii Tribunalului Arad au condamnat-o la 10 ani de închisoare, deveanca a atacat hotărârea prin apel.
În urmă cu o săptămână, instanţa a pronunţat sentinţa în dosarul în care Adriana Constantin este judecată din 2009 pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi delapidare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, hotărârea magistraţilor poate fi atacată prin apel de către oricare dintre părţile implicate în dosar, în termen de 10 zile de la comunicare. Până în prezent, au fost depuse cinci apeluri. „Inculpata, DNA-ul şi încă trei părţi civile au declarat apel. Pentru judecarea apelurilor, dosarul va fi preluat de magistraţii Curţii de Apel Timişoara”, a precizat Diana Dărăban.
Reamintim că în calitate de director al SSIF Broker SA, filiala Deva, Adriana Constantin a înşelat aproximativ 300 de persoane, prejudiciul creat fiind de peste două milioane de euro. Pe lângă cei 10 ani de închisoare, la care au condamnat-o, magistraţii Tribunalului Arad au mai hotărât şi ca firma SSIF Broker SA, în solidar cu inculpata, să despăgubească părţile vătămate implicate în dosar.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Mirosul care traversează deșertul și ajunge pe pielea ta

Există parfumuri care se uită la tine de pe raft și parfumuri care te cheamă…

14 minute ago

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

18 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

19 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

19 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

19 ore ago