Categories: EvenimentFlash

Fostul parlamentar de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu, a fost arestat pentru 30 de zile!

       Curtea de Apel Bucureşti a decis, azi, marţi, arestarea  preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui ASF, Dan Radu Ruşanu, decizia fiind definitivă. CAB a admis astfel recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce propunerea acestora de arestare preventivă a lui Ruşanu a fost respinsă, pe 26 februarie, de Tribunalul Bucureşti.

Acuzat în dosarul „Carpatica”

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan-Radu Ruşanu, a fost reţinut, pe 25 februarie, în dosarul „Carpatica”, după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

În săptămâna anterioară reţinerii, procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Dan Radu Ruşanu, în acest dosar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat „protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica.

„Din ordonanţa de extindere a urmăririi penale a rezultat că există date şi indicii rezonabile conform cărora, pentru perpetuarea situaţiei de favorizare a SC Carpatica Asig SA şi urmărind impunerea în cadrul consiliului ASF a anumitor persoane, dar şi întărirea propriei puteri decizionale, Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup”, s-a arătat într-un comunicat de presă de marţi al DNA.

Ar fi întocmit OUG în interes personal

Potrivit probelor administrate până în prezent, Radu Dan Ruşanu ar fi întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 93/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ar fi avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16 octombrie 2013 şi publicat în Monitorul Oficial din 18 octombrie 2013.

„Pentru atingerea intereselor personale, Ruşanu Radu Dan, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului A.S.F”, susţin procurorii.

Astfel, cunoscând faptul că Daniel George Tudor, la acea dată vicepreşedintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu îşi echivalase studiile efectuate în afara ţării, „a impus şi a obţinut modificarea legislaţiei, în sensul introducerii, ca şi condiţie, pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului A.S.F., experienţa profesională în domeniul financiar a instituţiilor de credit şi/sau a instituţiilor financiare nebancare de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor”, au precizat procurorii.

O altă prevedere a cărei reglementare a obţinut-o, în cadrul şedinţei de guvern din 16 octombrie 2013, a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a preşedintelui ASF, a deciziei de declanşare sau nu a unor controale la societăţile de asigurări, inopinate, „îngrădind astfel atribuţiile vicepreşedinţilor sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competenţele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale”, au mai arătat procurorii.

În acest mod, susţine DNA, Ruşanu a urmărit şi a obţinut foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcţioneze, guvernat de principiul transparenţei instituţionale, cât şi lui Tudor Daniel George.

A fost 13 ani parlamentar de Hunedoara

Reamintim că Dan Radu Ruşanu a reprezentat judeţul Hunedoara în Parlamentul României trei legislaturi şi aproape jumătate. Mai exact, în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008, ca deputat, în legislatura 2008-2012, ca senator, iar din 2012 până în 29 aprilie 2013 – când a demisionat din Parlament, ca urmare a numirii sale în funcția de președinte al ASF – a fost deputat în Colegiul Uninominal nr. 3 Țara Hațegului. (Mircea Crivăţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago