Categories: Eveniment

Brăţările dacice au făcut înconjurul lumii

Au fost descoperite în Munţii Orăştiei, în siturile din Sarmizegetusa, iar apoi, au ajuns în diferite colţuri ale lumii, de la Geneva, la New York, la Budapesta sau Munchen. Traficanţii de comori au plimbat brăţările dacice în toată lumea, pentru a le putea valorifica la preţuri extraordinar de mari.

”Evrika”, pe un fag

Astăzi, vă prezentăm traseele pe care le-au parcurs brăţările sustrase de braconieri. „Grupurile de braconieri se adăposteau într-o cabană forestieră din zona Feţele Albe, din Sarmizegetusa. Gropile în care aceştia săpau, pentru a detecta aur, erau numerotate de la unu la 10, iar lângă groapa cu numărul 7, din care au fost sustrase 10 brăţări spiralice, se afla un fag, pe al cărui trunchi, braconierii au scrijelit cuvântul «Evrika», în traducere, «Am găsit!»”, se arată în actele de la dosarul cu numărul trei al aurarilor. Potrivit anchetatorilor, una dintre brăţări a fost depusă de un cetăţean american, în perioada septembrie-decembrie 1999, la o casă de licitaţie de bijuterii antice, din New York.

Postate pe site-uri

Radu Horia Camil, cetăţean român şi britanic, unul dintre capii reţelei de trafic de tezaure, de altfel, judecat în al doilea dosar al aurarilor, a încercat să dea acestei afaceri o aparentă formă de legalitate, înfiinţându-şi două firme de profil: în SUA a înfiinţat Samus Numismatics LLC, cu sediul social în Tamarac, Florida, iar în Marea Britanie, Ulpia Numismatics Ltd, cu sediul în Londra. „Radu Horia Camil a acţionat în cadrul unei reţele de crimă organizată transfrontalieră, ce desfăşura activităţi de contrabandă cu obiecte de patrimoniu. El le achiziţiona de la persoane implicate în braconajul arheologic sau de la membrii reţelei. Apoi, bunurile erau depozitate la Cluj, iar de aici, învinuitul le transporta personal în Marea Britanie şi SUA. Aici, erau afişate pe site-urile firmelor pe care le deţine, în scopul vânzării lor, în cadrul unor licitaţii online”, se arată în actele de la dosar. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 ore ago