Brâncuşi, îngropat a doua oară

Volodia Macovei

Mi-e greu să pun în cuvinte furia fără margini care m-a cuprins atunci când am aflat de gestul nemernic şi iresponsabil al autorităţilor române, care îl iau pe Brâncuşi din preajma unor uriaşi precum Cioran, Eugen Ionescu, Charles Baudelaire, Jean-Paul Sartre, Samuel Beckett, Durkheim, Cesar Vallejo, Raymond Aron, pentru a-l duce la Hobiţa, în preajma unei case memoriale măsluite, lângă buruienile şi mizeria care au fost conservate în localitatea natală a sculptorului. Unde nu-l va mai căuta nimeni.

Constantin Brâncuşi şi-a conturat şi propulsat geniul peste jumătate de secol în Paris, hrănindu-se cu cele mai puternice resurse culturale ale lumii, alături de cei mai importanţi creatori ai vremii, nu în preajma unor nulităţi, hrănit cu otavă românească şi picioarele îndărăt cu care ne-am batjocorit mereu valorile. Brâncuşi aparţine culturii universale, nu unei culturi piticite şi peticite, cum am păstrat pe meleagurile de care ne dăm atât de iubitori. A fost adoptat, crescut şi adorat de francezi, care l-au pus şi îl ţin şi acum în lumina lumii întregi.
Că un individ, dorindu-se băgat în seamă, a stârnit – cu liste false de rude şi, zice el, textul spovedaniei sculptorului pe patul de moarte (de când e spovedania publică?) -, toată idioţenia asta, blegos-păguboasă, cu dezgroparea lui Brâncuşi şi mutarea din cimitirul Montparnasse, din Paris, în ruralitatea în agonie a României, nu mă mir, e la modă să-ţi promovezi cretinătăţile, dar că autorităţile româneşti l-au luat în seamă şi ne-au făcut de râs în faţa autorităţilor franceze, este de neiertat. Personalităţi de marcă din întreaga lume odihnesc în Montparnasse, alături de Brâncuşi, dar nici unui stat nu i-a trecut prin minte să le ia de-acolo, din locul de pelerinaj a milioane de oameni de pretutindeni, din centrul cultural al lumii civilizate.
Până şi un parlamentar liberal de Hunedoara, Mariana Câmpeanu, susţinând acest proiect umilitor, s-a trezit să dea un argument comunist aiuritor: „Nu toţi românii au bani să meargă să îl vadă (mormântul lui Brâncuşi, n.n.) la Paris”. Terifiant.
Ce-ar mai fi de spus? Poate reamintite cuvintele triste ale lui Cioran, încă vecinul de cimitir al lui Brâncuşi: „Ţara asta, România, e ceva de neînchipuit! Este eşecul permanent.”.