Categories: Actualitate

Brad: proiect de şase milioane de euro, pentru sprijinirea comunităţilor defavorizate

Natalia Bumbac

O comunitate formată din circa 1.000 de persoane din zonele defavorizate ale municipiului Brad va beneficia de un proiect finanţat din fonduri europene, menit să reducă discrepanţele socio-economice existente.
Este vorba de un pachet amplu de măsuri care vor viza toate aspectele vieţii din mediul urban. Iniţiativa aparţine asociaţiei non-profit L&C Consulting, în calitate de lider de proiect, parteneri fiind Primăria Brad, Şcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din municipiu şi SC Interlog Com SRL. Proiectul beneficiază de o finanţare totală de peste 26 de milioane de lei (5,8 milioane euro), din care 21 de milioane vor fi asiguraţi din Fondul Social European, restul sumei fiind din bugetul naţional, iar 430.807 de lei va fi contribuţia beneficiarului.
„Vor fi reabilitate câteva blocuri”
Proiectul se intitulează „Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” şi a fost lansat oficial în 29 septembrie, la Primăria Brad. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, prezent la eveniment, s-a declarat încântat de acest proiect adresat nevoilor oamenilor şi a apreciat la superlativ eforturile echipei care a reuşit să obţină finanţarea din fonduri europene. De asemenea, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a subliniat rolul important pe care îl va avea proiectul, în valoare totală de circa şase milioane de euro, acela de creştere a calităţii vieţii pentru persoanele din zonele defavorizate. „Din aceşti bani se vor reabilita câteva blocuri, se va amenaja o bază sportivă la Şcoala «Mircea Sântimbreanu». Toate aceste activităţi vor duce la creşterea calităţii vieţii în zone defavorizate din municipiul nostru, în principal în cartierul Micro 1 (peste Luncoi)”, a precizat edilul Florin Cazacu.
Servicii complete pentru persoanele defavorizate
Totodată, preşedintele Asociaţiei non-profit L&C Consulting, Cristian Neamţu, a detaliat care vor fi principalele probleme abordate în ceea ce priveşte sprijinirea celor 1.000 de persoane din zonele defavorizate ale municipiului. Practic, este vorba despre măsuri complexe şi complete, gândite în aşa fel încât, să răspundă atât nevoilor individuale, cât şi celor colective. Drept exemplu, peste 80 de copii ai Şcolii Gimnaziale „Mircea Sântimbreanu” vor avea un teren sportiv multifuncţional, cu vestiare şi echipamente. În cadrul aceleiaşi şcoli, va fi înfiinţat un centru de creaţie populară, cu sală de repetiţii, dar şi instrumente muzicale, instalaţie de sonorizare ş. a., acţiunile având ca scop prevenirea abandonului şcolar.
Aproape 300 de brădeni vor fi sprijiniţi să-şi găsească un loc de muncă, prin activităţi de mediere şi reconversie profesională în diverse meserii. Dintre aceştia, 62 de persoane vor avea şansa să fie angajate la societăţi comerciale, pentru înfiinţarea noilor locuri de muncă, angajatorul urmând să primească timp de trei ani o subvenţie lunară de 900 de lei pe persoană. Alte 60 de persoane vor participa la cursuri de antreprenoriat, 54 dintre ele vor primi un sprijin financiar de 25.000 de euro pentru deschiderea unei mici afaceri.
Proiectul mai prevede înfiinţarea unui centru de resurse comunitare, la care vor putea apela 458 de brădeni, de toate vârstele, unde li se vor oferi servicii socio-medicale. Aproximativ 50 de locuinţe ale vârstnicilor vor fi amenajate în interior, iar alte 50 de persoane vor beneficia de servicii juridice pentru obţinerea sau actualizarea actelor de identitate.
Perioada de implementare a proiectului este de trei ani. Conform estimărilor, rezultatele pozitive ale acestuia se vor resimţi pe un interval de cel puţin 7 – 10 ani, posibilitatea ca zonele vizate de proiect să redevină „zone marginalizate” fiind aproape de zero.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

11 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago